miercuri, aprilie 19th, 2017

 

Persoană decedată în urma unui INCENDIU la un bloc de locuințe sociale din VULCAN

Miercuri, 19 aprilie, în jurul orei 16.45, pompierii militari din cadrul detașamentului de pompieri Petroșani și punctul de lucru Lupeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe sociale din municipiul Vulcan, str. Căprioarei. „La momentul sosirii echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta violent la o cameră din cadrul imobilului, amplasată la etajul 2 al acestuia, existând posibilitatea de propagare la etajul superior. Totodată, exista o degajare mare de fum, ce a cuprins întreg etajul 2 al imobilului. În cadrul acțiunii de intervenție,CItește mai departe


418 locuri la admiterea în şcolile militare de învăţământ pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în Jandarmeria Română

Pentru sesiunea de admitere 2017, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate un număr de 418 locuri, astfel: Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti: 5 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Drept”, programul de studii universitare de licenţă „Drept”; 50 locuri alocate la Facultatea de Jandarmi pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”CItește mai departe


Drumuri înzăpezite

  Două drumuri din zona Văii Jiului sunt afectate de condițiile meteo. Pe Defileul Jiului și pe drumul spre Voineasa traficul rutier este îngreunat de căderile de zăpadă. “CNAIR SA a luat măsuri de dislocare a autoutilajelor proprii din zonele de şes, în zonele de deal şi munte, în urma  avertizărilor meteorologice emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Tot personalul propriu este implicat în acest moment în activitatea de deszăpezire până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice. Cele 53.800 de tone de sare şi 1.000 tone de clorura de calciu, aflateCItește mai departe


Mecanicii marfarului deraiat ar fi băut

Raportul medicilor legişti arată că atât mecanicul cât şi ajutorul de mecanic au consumat băuturi alcoolice în timpul serviciului. În cazul mecanicului legiştii au stabilit că este vorba de o cantitate mică de alcool, însă ajutorul său avea o alcoolemie foarte mare. Cei doi şi-au pierdut viața în tragedia feroviară de la Merişor; din 8 aprilie a.c. Aceştia conduceau un marfar compus din 16 vagoane şi în zona unui viaduct au deraiat. Locomotiva s-a înfipt în terasamentul căii ferate iar mai multe vagoane au căzut de pe viaduct într-o râpă.CItește mai departe


Apa Prod anunță pentru joi, 20 aprilie sistări de apă la Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 20.04.2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 13:00 STRĂZI AFECTATE: B-dul Dacia, Bl. 38, Sc. C, D, Bl. 47B, Bl. 2B, Sc. C, Bl. 7B, Str. Muresului Bl. 2B, Sc .A, B. MOTIVUL: Inlocuit robineti concesie defecti B-dulDacia Bl. 2B, Sc. C, Bl. 38, Sc. D. S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere ! [slideshow_deploy id=’13837′]


Banca Mondială investește în educația studenților de la UPET

Banca Mondială oferă posibilitatea reprezentanților Universității Petroșani de a accesa fonduri pentru implementarea unor proiecte destinate studenților. După o absență îndelungată, de 15 ani, în învățământul universitar românesc, Banca Mondială revine și investește în educația studenților. Reprezentanții Universității din Petroșani pregătesc mai multe proiecte destinate studenților. Acestea au rolul de a reduce abandonul universitar, dar și de a-i familiariza pe studenții din anul I cu universitatea și modul de desfășurare a cursurilor “Este momentul în care se lansează competițiile și Banca Mondială prin BIRD revine în România după 15 aniCItește mai departe


Impozitul pe venit nu va mai fi reţinut din salariul angajaților, în fiecare lună. Românii îl vor plăti singuri în cursul anului următor, când vor depune declarații de venit global pe gospodărie

Angajatorii nu vor mai reține din salariul angajaților, în fiecare lună, decât contribuțiile sociale, nu și impozitul pe venit, pe care românii vor fi obligați să și-l plătească singuri în cursul anului următor, când vor depune declarații de venit global pe gospodărie. Bani deoparte trebuie să pună și cei care au venituri din dobânzi sau care au câștigat la jocuri de noroc, obligația de a reține impozitul la sursă fiind eliminată și pentru depozitele bancare și pentru organizatorii de jocuri de noroc, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal,CItește mai departe


Începe angajarea minerilor

25 de candidați care au participat la concursul de angajare organizat de Complexul Energetic Hunedoara au fost incluși pe lista de așteptare. 128 de persoane au participat la concurs, iar 25 dintre acestea sunt “în așteptare” pentru următoarele runde de angajări care vor avea loc la CEH. “Candidații declarați “admis în așteptare” sunt candidații care au obținut cel puțin media 5,00 la concurs și nu au fost admiși. Aceștia vor fi contactațI de personalul CEH SA, în ordinea mediilor în cazul în care unul (unii) dintre candidații declarațI admișI nuCItește mai departe


Câți români sunt buni de muncă, potrivit statisticilor ?

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a crescut, în 2016, cu 0,2 puncte procentuale față de anul precedent, până la 61,6%, iar numărul persoanelor apte de muncă s-a situat la 8,979 milioane, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. În acest context, din cele aproape 9 milioane de persoane active în câmpul muncii, circa 8,5 milioane aveau un loc de muncă, iar 530.000 erau șomeri. La nivel general, rata șomajului a fost de 5,9%, în scădere față de anul 2015, când s-a consemnat un procentajCItește mai departe


Retroparada auto a Primăverii, la Petroșani

O nouă ediție a apreciatului eveniment automobilistic ”Retroparada Primăverii” va avea loc, la finele acestei săptămâni, în mai multe localități din România, printre care se numărăr și municipiul Petroșani. Deținătorii de mașini de epocă își vor putea prezenta ineditele piese de colecție într-un eveniment care va avea loc la Petroșani sâmbătă, 22 aprilie 2017, între orele 10,00 și 14,00 în Piața Victoriei. Organizatorii invită pe toți cei care vor sa participe la Retroparada Primaverii, pentru a-și prezenta ineditele exponate pe patr roți, să se înscrie cât mai repede, pentru a seCItește mai departe


Spitalul Petroșani, la ceas aniversar

Unitatea medicală din Petroșani aniversează 40 de ani de există. Cel mai mare spital din Valea Jiului, Spitalul de Urgență din Petroșani marchează anul acesta 40 de ani de activitate. În acest sens, în perioada 20-22 aprilie au loc Zilele Spitalului de Urgență din Petroșani. “Spitalul de Urgenta va invita sa luati parte la Simpozionul 40 de ani de existenta a SUP perioada 20-22 aprilie. Deschiderea oficiala 20 aprilie ora 10.00. Lucrarile se vor desfasura in sala de marmura si in sala de sedinte a SUP”, arată cei de laCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 19 aprilie sistări de apă la Cristur și Bârcea

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Cristur, Barcea DATA: 19.04.2017 INTERVAL ORAR: 09:30– 14:00 STRĂZI AFECTATE: MOTIVUL: Eliminare pierdere de apa, Cristur str. Ulita Mare. S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere ! [slideshow_deploy id=’27126′]


Se judecă pentru comorile dacice

O femeie din Arad cere nu mai puțin de 500 de mii de lei pentru descoperirea unei piese arheologice în situl de la Sarmizegetusa Regia. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara și până acum au fost puse în discuție probele solicitate de părți. Femeiea din Arad a dat în judecată Consiliul Județean Hunedoara și Serviciul Județean de Administrare a Monumentelor Publice, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, susținând că are dreptul la o recompensă de 500.000 de lei pentru că ar fiCItește mai departe


Fiul lui Guță- condamnat de Judecătoria Petroșani

Nicolae Guță a scăpat de acuzația de lovire și alte violențe în dosarul în care era judecat pentru că a agresat o tânără. Guță junior a fost condamnat la  pedeapsa de 100  zile-amendă pentru infracțiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice ” În baza dispoziţiilor art. 61 alin. 2 C.pen. stabileşte valoarea unei zile amendă la 15 lei, astfel că pedeapsa amenzii penale stabilită faţă de inculpatul Guţă Nicolae este de 1.500 (unamiecincisute) lei. Executarea amenzii penale se va face potrivit dispoziţiilor art. 559 alin. 1 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatuluiCItește mai departe


Angajaţii nu vor fi plătiţi pentru concediul de odihnă neefectuat în cursul anului, dar acesta mai poate fi luat pe parcursul următoarelor 18 luni.Vezi când pot fi compensate în bani zilele neacordate

Angajaţii au dreptul la cel puțin 20 de zile de concediu de odihnă pe an, pe care trebuie să le efectueze, întrucât zilele neacordate nu pot fi compensate în bani decât în cazul în care încetează contractul de muncă. Dacă au probleme personale de rezolvat, angajații au dreptul la concediu fără plată, în timp ce pentru evenimente familiale deosebite este acordat un număr de zile libere. Codul muncii prevede o durata minimă anuală a concediului de odihnă, respectiv 20 de zile lucrătoare, însă durata poate fi mai mare dacă angajatulCItește mai departe


Se anunță cod galben de vremea rea. Jandarmii montani au intrat în alertă

Începând cu noaptea de marți spre miercuri, în zona montană a Văii Jiului, dar și în cele 6 localități ale regiunii, se anunță o schimbare radicală a vremii. Meteorologii anunță ploi abundente, iar în zonele mai înalte, căderi de zăpadă  și viscol. Având în vedere, avertizarea meteorologică Cod Galben emisă pentru intervalul 19 aprilie, ora 04.00 – 21 aprilie, ora 10.00, caracterizată prin precipitaţii abundente, cu ninsori şi depuneri de zăpadă în zona de munte și intensificări ale vântului, jandarmii montani hunedoreni își vor intensifica activitatea și sunt pregătiţi săCItește mai departe


La loc comanda. CEH renunță la decizia opririi agentului termic, până vineri

Deși în cursul acestei zile anunțase că va sista furnizarea agentului termic pentru abonații din municipiul Petroșani, începând cu miezul nopții de marți spre miercuri, conducerea CEH a revenit asupra deciziei în această seară. Directorul general al CEH, Mihai Melczer a declarat că în urma unei discuții telefonice cu prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely a amânat până vineri decizia de sistare a agentului termic pe raza municipiului Petroșani. Decizia este geneată de anunțul meteorologilor care avrtizează că, începând din această noapte și până vineri dimineață, temperaturile vor coborî sub zeroCItește mai departe