Parteneriat între pompierii voluntari din Petrila și Belluno-Italia

petrilasvsu1O delegație a Asociației Pompierilor Voluntari din Belluno (Italia) a avut astăzi, la Petrila, o reuniune de lucru cu membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Petrila.

La întâlnire au participat și primarul orașului Petrila, Vasile Jurca precum și Enrico Collarin, vicepreședinte al Asociației ”bellunesu nel Mondo”, una dintre cele mai active asociații ale italienilor din Belluno în relația cu comunitățile locale din Valea Jiului.

”În urma discuțiilor de astăzi, pe care le-am avut cu colegii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Sitații de Urgență din orașul Petrila împreună cu delețaia Asociației Pompierilor Voluntari din Belluno – Italia s-a punctat oportunitatea și posibilitatea realizării unei relații de parteneriat între cele două servicii voluntare de intervenții, colaborare care, sperăm noi, poate fi una de bun augur. Îi mulțumesc domnului Enrico Collarin pentru deschidere și pentru intermedierea acestei relații de colaborare”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
petrilasvsu2

[slideshow_deploy id=’13835′]



« (Știre anterioară)