Alocă sau nu bani pentru catedrală?

 

Consilierii locali de la Petroșani vor decide dacă alocă sau nu bani pentru a veni în spirijinul preotului Gabriel Bulf. Acesta a solicitat sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor la catedrala din localitate. În cadrul ședinței de joi se va decide dacă se alocă suma de 300.000 de lei pentru continuarea lucrărilor.

“Prin cererea (…) înregistrată la Primăria municipiului Petroșani, preotul paroh Bulf Ion Gabriel de la Parohia Sfântul Prooroc Ilie Testiveanul din municipiul Petroșani, solicită acordarea unui sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de investiții la catedrala Sfântul Prooroc Ilie testiveanul, respectiv suprastructura de la cota 0 la cota +6,10”, arată nota de fundamentare a proiectului de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 300.000 de lei pentru continuarea lucrărilor.

Baza legală prin care se pot acorda bani de la bugetele locale este o ordonanță de urgență din anul 2001 care prevede că “de la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcașurilor de cult și pentru conservarea șI întreținerea bunurilor aparținând cultelor”.

[slideshow_deploy id=’43281′]