O gravidă din Baru Mare a născut în autospeciala SMURD

Paramedicii SMURD Baru Mare au primit un apel de urgență prin care li se cerea ajutor la o gravidă din comună.
Femeia, de 29 de ani, acuza dureri și a fost imediat preluată de SMURD, pentru a fi dusă la cel mai apropiat spital, însă echipajul de prim ajutor s-a văzut nevoit să o asiste la naștere. Tânăra a născut o fetiță sănătoasă chiar în autospeciala de intervenție, iar „moașă” i-au fost cei trei militari (foto). „Am fost solicitați să intervenim la o femeie gravidă din localitatea Baru Mare, iar un echipaj a ajuns la fața locului și a preluat pacienta. Aceasta a născut în ambulanță o fetiță de 51 de centimetri și 3,190 kilograme”, a declarat comandantul Detașamentului de Pompieri Petroșani, Adrian Avram.
[slideshow_deploy id=’36591′]


(Următoarea știre) »