PSD Lupeni nu face campanie electorală

PSD Lupeni nu va face campanie electorală pentru Lucian Resmeriță, deoarece acesta nu are nevoie. Cel puțin asta susține Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni. echipa propusă pentru municipiul Lupeni este formată din Lucian Resmeriță – primar și Iacob Mesaroș – viceprimar.

„Nici nu dăm drumul la o campanie. Noi nu o să facem o campanie electorală, pentru că, în foarte multe campanii, eu am auzit foarte multe lucruri trăsnite de la mulți candidați, inidiferent de alegeri ”, a spus Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.

Dacă Lucian Resmeriță va câștiga alegerile acesta va forma echipa cu Ioacob Mesaroș, cel care a preluat prerogativele de primar după ce Cristian Resmeriță a plecat la București ca senator.

 „Mi-am dorit să candidez pentru postul de primar, am avut această intenție și, pe de o parte, mi-am susținut-o până la un punct, când am avut o discuție foarte fermă că senatorul Cristian Resmeriță și am spus așa: dacă cel cu care mă măsor are un vot înaintea mea, mă regtrag, îl felicit și continuăm activitatea mai departe. Lucian nu a obținut un vot înaintea mea, ci mai multe”, a afirmat Iacob Mesaroș, primarul interimar al municipiului Lupeni.

Candidatul PSD Lupeni pentru funcția de primar, Lucian Resmeriță, susține că are un plan ambițios, însă nu vrea să îl divulge.

 „Îmi doresc un oraș curat, un oraș în care să nu mai văd mizerie și am un proiect în acest sens. Am doar 35 de ani și sunt tânăr și am alături de mine foști colegi de clasă, de liceu, care mă susțin și încearcă să îmi dea o viziune modernă. Am alături proiectanți, arhitecți, care caută să creeze o anumită imagine nouă  a Lupeniului. Am nevoie de un peisagist, care să încercerce să pună în valoare toate spațiile verzi pe care municipiul Lupeni le are și multe alte planuri ce vor revigora orașul”, a spus și Lucian Resmeriță, candidat la primăria Lupeni din partea PSD.

[slideshow_deploy id=’24093′]