Cazul Berbeceanu – Hotărâre neașteptată a Tribunalului Hunedoara în legătură cu unul dintre autorii conspirației dirijate împotriva celebrului comisar

Comisarul Traian Berbeceanu a fost achitat de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție în luna iunie a anului 2016. În același dosar, cei care au pus la cale un plan diabolic împotriva sa au primit pedepse cuprinse între doi și șapte ani de închisoare cu executare.

Astfel, fostul șef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureșan, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru represiune nedreaptă și abuz în serviciu, procurorul Nicolae Cean, de la Parchetul Alba, a primit doi ani cu executare pentru complicitate, iar ofițerul Alin Munteanu, de la BCCO Alba, s-a ales cu patru ani cu executare. Decizia nu este, însă, definitivă.

Ulterior, IPJ Hunedoara a decis suspendarea permisului de port-armă a procurorului Nicolaie Cean. Zilele trecute, magistrații de la Tribunalul Hunedoara i-au redat dreptul de a purta armă lui Cean, anulând hotărârea IPJ Hunedoara, chiar dacă acesta este condamnat la închisoare cu executare.

Hotărârea judecătorilor hunedoreni nu este definitivă.

 bugetul.ro

[slideshow_deploy id=’27126′]