Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean

În ochii românilor, Biserica și Armata continuă să fie principalele valori în care aceștia au încredere. Pornind de la această realitate, municipiul Deva a fost astăzi gazda unui eveniment deosebit care avut în centrul atenției Biserica și Armata.

Astfel, în oganizarea sectorului Cultural al Centrului Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei și al Filialei Județene „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza” a avut loc evenimentul intitulat ”Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean”.

Evenimentul a avut loc în fața troiței din curtea Catedralei Episcopale din Deva, unde Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți, au săvârşit slujba Parastasului. Tot aici, ofițerii rezerviști ai Filialei Județene „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza” au depus o coroană de flori în memoria membrilor asociației județene, trecuți în neființă.

Evenimentul a ontinuat în sala de festivități a Centrului Eparhial din Deva, unde în prezența unei distinse asistențe au fost prezentate două referate: “Asistența religioasă în Armată – scurt istoric”, susținut de General de Brigadă Ion Dragotescu și „Părintele Ioan Sabău din Bobâlna – un mărturisitor și pătimitor pentru Hristos în temnițele comuniste”, susținut de P. C. Părinte Conf. univ. dr. Florin Dobrei.

La eveniment a participat și prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely precum și primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, noul președinte al Asociației Județene Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

”Românii și-au pus întoteauna nădejdea în Biserică și în Armată. Și în zilele noastre, vedeți desigur, că Armata și Biserica sunt în fruntea instituțiilor în care oamenii au încredere. Despre comuniunea dintre Biserică și Armată am avut ocazia să vorbim la simpozionul de la Deva, pe care l-am organizat sub egida asociației rezerviștilor militari din județul Hunedoara, simpozion găzduit de Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei. Peste alte câteva zile, și la Vulcan vom reitera colaborarea dintre Biserică și Armată, în cadrul ceremoniilor care vor avea loc de Ziua Eroilor, o zi atât de importantă pentru noi toți, care aduce în atenție jertfa slujitorilor Armatei Române și sfânta sărbătoare a Înălțării Domnului”, a declarat Gheorghe Ile.

(foto: Stefan Dinculeasa)