Rovana Plumb a semnat contractul de finanțare al Apa Serv

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a semnat, astăzi, contractul de finanțare al Apa Serv Valea Jiului. Ministrul s-a aflat la Petroșani, la sediul societății de apă, unde a dat startul oficial al investiției. Apa Serv Valea Jiului este primul operator de apă din România care semnează contractul de finanțare pe POIM.

 

“Vreau să felicit întreaga echipă care a depus toate eforturile, astfel încât cei peste 180 mii de locuitori să aibă acces la serviciile de apă potabilă șI canalizare. Sunt bucuroasă că putem să semnăm primul și cel mai mare proiect din domeniul de apă și apă uzată din România, în sumă de 90 de milioane de euro, aici în Valea Jiului. Am venit pentru a da un semnal clar că, împreună vom reuși să aducem bani europeni pentru dezvoltarea comunităților locale, aici în Valea Jiului, o zonă monoindustrială”, a spus Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

 

Proiectul vizează reabilitarea a zeci de kilometri de conducte de apă și canalizare.

 

“Această lucrare va însemna o reducere cu 30% a tot ceea ce înseamnă pierderi în rețeaua potabilă și cu 40% reducere a infiltrațiilor ale rețelei de colectare a apei uzate”, a mai subliniat ministrul.

 

Apa Serv este primul operator de apă și canalizare din țară care semnează un proiect pe POIM.

 

“Este cel mai mare proiect care se semnează în Valea Jiului și suntem primul operator din România care accesăm bani pe POIm 2014-2020. Suntem astăzi aici datorită muncii în echipă, datorită acestui colectiv. Este un moment de satisfacție pentru noi. În 2012 eram în insolvență, astăzi suntem o societate profitabilă și semnăm cel mai mare proiect de invetsiții din Valea Jiului”, a spus Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Investiția are o valoare de 90 de milioane de euro.