Ucisă în bătaie de un alcoolic

Grozăvia ar fi avut loc în cartierul Aeroport din Petroșani, la finalul săptămânii trecute, iar vinovat de moartea animalului este un fost miner căzut în patima alcoolului. Acesta nu ar fi la prima faptă, însă n-a fost reclamat până acum de teamă.

Animalul de companie aparține unei bătrâne și era ținut pe o bucată de teren pentru a descuraja hoții, iar individul bănuit de uciderea lui în bătaie este un vecin. Acesta a intrat pe proprietatea bătrânei la finele săptămânii trecute și profitând de faptul că patrupedul era legat cu lanț de cușcă, a dat cu un par în el până l-a lăsat fără suflare. Cățelușa a fost găsită fără suflare a doua zi dimineața însă de teama individului, care este extrem de violent, bătrâna n-a depus plângere. Se teme că ar putea cădea victimă și ea, pentru că nu este pentru prima dată când individul, un fost miner căzut în patima alcoolului, se răzbună cu sadism pe animale. Bătrâna a povestit totul unor voluntari care luptă pentru drepturile animalelor și cazul a ajuns în atenția publică. Aceștia au sesizat Poliția Petroșani iar o echipă a mers la fața locului pentru a afla ce s-a întâmplat, dar cel vinovat de barbarie ar putea scăpa cu o amendă. Mai grav este că bătrâna deja ar fi primit amenințări de la individ.

”A spus că i-am făcut mai mult rău după dezvăluirea incidentului, că este fără apărare în fața acelui miner alcoolic, vecin cu ea. Polițiștii ar trebui să fie preocupați de siguranța acestei femei și să-l tragă la răspundere pe animalul care a ucis cățelușa”, spun cei care au făcut public incidentul. Nu este primul caz din Valea Jiului de agresiune împotriva animalelor în condițiile în care și legea blândă îi încurajează pe cei care comit asemenea atrocități.

[slideshow_deploy id=’27126′]