Turiști rătăciți în Parâng

Patru persoane au fost salvate de salvamontiști după ce au fost surprinse de întuneric în zona de creastă a masivului Parâng.

Alarma s-a dat azi-noapte, în jurul orei 23, iar pentru găsirea și recuperarea turiștilor surprinși de întuneric și ceață au fost mobilizați salvatorii montani din Gorj. Cei patru turiști aveau probleme din cauza temperaturii scăzute, nu se puteau orienta în teren și riscul unui accident era ridicat. Salvamontiștii au reușit să găsească grupul, au făcut o evaluare a problemelor medicale ale turiștilor și apoi au demarat acțiunea de recuperare de pe munte. ”În jurul orei 2.30 salvamontiștii și turiștii au ajuns la locul unde îi aștepta ambulanța salvamont, toată lumea este în regula și acțiunea de salvare montana se poate considera încheiată. (…) Turiștii au rămas în zona cu semnal telefonic, au identificat și oferit indicii prin care Salvamont să poată deduce unde se află, au rămas grupați, au încercat să se protejeze de frig. (…) Au tratat situația responsabil și nu au intrat în panică”, spun salvatorii.

[slideshow_deploy id=’19661′]

 

 



« (Știre anterioară)