Bibliotecarul Avram Iancu a plecat spre izvoarele Dunării, de unde va înota până la Marea Neagră

Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru performanța de a străbate înot Canalul Mânecii, a plecat duminică spre Munții Pădurea Neagră, de unde și-a propus să înoate apoi, timp de 60 de zile, cale de 2.860 de kilometri, de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră.

Plecarea a avut loc din fața Primăriei din Petroșani, în prezența primarului municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi, dar și a lui Tibi Ușeriu, românul care a reușit să câștige în acest an, pentru a doua oară consecutiv, ultramaratonul de la Polul Nord.

Startul oficial pe Dunăre va fi dat în 20 iunie la Donauschingen, în Munții Pădurea Neagră. Sosirea este estimată în Portul Sulina pe 20 august, interval în care Iancu va străbate zece țări și patru capitale europene.

„Încerc să stabilesc o premieră mondială, deoarece voi parcurge acest traseu înot, numai în slip. Sunt 2.860 de kilometri, din care mi-am propus să parcurg o medie de 50 de kilometri pe zi. Dacă ne vom ține de grafic, aceasta înseamnă că voi termina cursa în 60 de zile, iar în jurul datei de 20 august ar trebui să ajung în Portul Sulina”, a declarat Avram Iancu.

Pregătirile pentru acest eveniment au început în luna decembrie 2016, interval de timp în care Iancu a înotat aproape zilnic, a alergat pe munte și a mers cu bicicleta.

„M-am pregătit încă de la 1 decembrie 2016, în bazinul de înot didactic din Petroșani. Am înotat acolo aproape zilnic. Apoi, când apele s-au dezghețat, am început să înot în lacul Știurț, din spatele casei mele. Am realizat și două antrenamente mai lungi, pe râul Siret și pe râul Mureș, unde am înotat câte 50 de kilometri într-o singură zi”, a arătat bibliotecarul.

Potrivit acestuia, ideea de a înota pe tot cursul Dunării i-a venit după ce a recitit romanul „Pilotul de pe Dunăre” al lui Jules Verne, în care scriitorul prezintă povestea lui Ilia Bruș, un bărbat care a câștigat concursul de pescuit al Ligii Dunărene și anunța că va străbate tot fluviul cu o barcă, de la izvoare până la vărsarea în mare, trăind numai din peștele prins pe durata călătoriei.

„Am recitit romanul ‘Pilotul de pe Dunăre’, o călătorie fascinantă, căreia vreau să-i dau viață, în speranța și dorința ca generația tânără să regăsească plăcerea lecturii într-un mod clasic. În același timp, tinerii vor putea să urmărească pe telefoanele mobile evoluția mea, pe GPS. Încercăm să facem astfel o simbioză între clasic și modern, între carte și internet, două lucruri care se completează reciproc”, a explicat Iancu.

Potrivit acestuia, doar două persoane au reușit până acum să străbată înot Dunărea, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră. Primul este slovenul Martin Strel, care, în anul 2000, a înotat timp de 58 de zile în Dunăre, ajutându-se de un costum de neopren și labe de înot. Șase ani mai târziu, canadianca Mimi Huges a terminat același parcurs, după 90 de zile, echipată cu un costum de neopren, dar fără labe de înot.

Avram Iancu a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii, pe 30 august 2016, fără să poarte costum de neopren, la capătul unui efort continuu de aproape 18 ore în care a parcurs 62 de kilometri prin apele reci care despart Franța și Marea Britanie.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’36591′]