luni, iunie 19th, 2017

 

Salvamontiștii din România, alături de Toma Coconea

Parapantistul Toma Coconea va începe, în câteva zile, o nouă aventură. Acesta va participa la o nouă ediție a Red Bull X-Alps, cea mai dură competiție de anduranță. Salvamontiștii din România se mândresc cu performanțele lui Tomi Coconea și îl supranumesc “Șoimul Carpaților”. “Un sportiv desavarsit, ultramaratonist, parapantist si tot ce inseamna sporturi montane. Component al Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Toma Coconea este deopotriva, o mândrie pentru Salvamont Romania si pentru toti oamenii de munte. “Șoimul Carpaților”, așa cum este supranumit Tomiță, este singurul sportiv din lume care a participatCItește mai departe


Evaluarea Națională 2017: Număr de telefon gratuit oferit de Ministerul Educației, pentru semnalarea neregulilor de la examen

Ministerul Educației Naționale (MEN) pune la dispoziția celor implicați în Evaluarea Națională, în vederea semnalării unor posibile disfuncționalități în derularea acestui examen, linia TELVERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfășurării examenului, între orele 8.00 – 16.00 (luni — joi) și 8.00 — 14.00 (vineri). Luni s-a desfășurat prima probă scrisă, la Limba și Literatura Română. Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale, s-au înscris 144.890 de candidați (144.740 de candidați din seria curentă șiCItește mai departe


Vreme din ce în ce mai caldă în următoarea perioadă, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Temperaturile cresc și în Transilvania

Temperaturile aerului vor crește în următoarele două săptămâni, urmând să atingă peste 30 de  grade Celsius în majoritatea regiunilor din țară, iar intervalele de instabilitate atmosferică, cu averse și descărcări electrice, vor fi din ce în ce mai puține și semnalate către sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 19 iunie – 2 iulie 2017, dată publicității luni. În Transilvania, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că pe 21 iunie media regională a maximelor se va situa în jurulCItește mai departe


15 martie, votată în Senat ca Ziua Maghiarilor din România

Ziua de 15 martie a fost declarată sărbătoarea comunităţii maghiare din România și va fi zi liberă. Decizia a fost luată în comisiile comune de administratie şi drepturile omului din Senat. Coincidenţă sau nu, decizia vine în ziua negocierilor purtate de Coaliţia de guvernare cu UDMR, pentru motiunea de cenzură. Proiectul votat de senatori luni (19  iunie) fusese depus de UDMR pe 15 martie 2017. Termenul pâna la care comisiile de administratie şi pentru drepturile omului ar fi trebuit să ia o decizie era 27 iunie. Documentul urmează să fieCItește mai departe


Bilanț al cercetătorilor INSEMEX la Salonul Internaţional de Invenții și Inovații ,,Traian Vuia”

Stiri la zi În perioada 7-9 iunie 2017, INCD INSEMEX a participat, in calitate de expozant, la Salonul Internaţional de Invenții și Inovații ,,Traian Vuia” – Ediția a III-a – 2017, manifestaţie organizată de Societatea Inventatorilor din Banat. Evenimentul a reunit în spațiul expozițional al Casei Tineretului, inventatori din Italia, Serbia, Ungaria, Muntenegru, Belarus, Moldova și România. Multe din invențiile expuse au fost prezentate la saloane naționale si internaționale de profil, precum: București, Cluj-Napoca, Iași, Geneva, Bruxelles, Nuernberg, Chișinău, Zagreb etc. Tematica Salonului a fost una diversificată, cuprinzând invenții șiCItește mai departe


Salarii renegociate

Salariile angajaților de la termocentrala Mintia vor fi renegociate. Protestele care au avut loc în urmă cu două săptămâni au deschis calea spre noi negocieri. “Am făcut niște propuneri că am avut o comisie de analiză cu privire la majorările salariale. Am avut vizita secretarului de stat și a Consiliului de Administrație la Mintia. Au luat act de propunerile noastre și urmează să ne transmită ce agrează din ele. Noi am avut propuneri de corecții salariale în zonele unde au fost acordate și măriri și s-au creat nemulțumiri. Săptămâna aceastaCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru MARȚI, 20 iunie, sistări de apă la SIMERIA, DEVA, HUNEDOARA și BUCEŞ VULCAN

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Simeria DATA: 20.06.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: 1 Decembrie pe tronsonul cuprins intre strazile Cuza Voda si Preot Nistor Socaciu, blocurile A1, B1, C1, D1; 6 case de pe strada 1 Decembrie si blocurile A, B, C, din str. Dobrogeanu Gherea. MOTIVUL: Cuplare bransament de apa la bloc ANL, in Simeria f.n. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 20.06.2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 13:00 STRĂZI AFECTATE: Carpați, Liliacului, Ciprian Porumbescu, 22 Decembrie (bl. 26B), Decebal (bl. A1), PT40 MOTIVUL:CItește mai departe


Trei ani după gratii pentru furt de băutură

Individul care a spart de două ori într-o singură noapte un bar din municipiul Lupeni a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu executare. Tânărul este expert în ”găinării” și a ajuns celebru după ce în a spart o crâșmă de două ori în aceiași noapte. Tomică Mihai (26 de ani) a pus ochii pe un local și a luat la primul raid mai multe sticle cu băutură. După ce le-a golit, individul s-a întors la locul faptei și a pus ochii pe televizorul din bar, unCItește mai departe


Restricții de apă, MARȚI la PETROȘANI

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru marţi, 20.06.2017 în municipiul: Petroşani – între orele 9:00 – 11:00. Zona afectată: str. Aviatorilor, bl. 60, 62, 64, 66, 68, 70, 23. Motivul restricţiei: remediere pierdere la branşamentul blocului 23, str. Aviatorilor. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]


Profesorii care lucrează cu copiii săraci din Vulcan, pregătiți de ”OvidiuRo”

Mai multe sesiuni de formare în sprijinul profesorilor și al copiilor din comunități defavorizate din România au loc în perioada următoare, iar în județul Hunedoara a fost aleasă comunitatea din Vulcan. Astfel,  pe 27 iunie a.c., dascălii din municipiul Vulcan pot participa la seminarii, sesiunile de formare sunt gratuite și deschise pentru până la 800 de profesori din zone defavorizate din întreaga țară. Acțiunea derulată de Asociația OvidiuRo este axată pe provocările asociate educației timpurii în zonele defavorizate și sunt susținute de traineri cu experiență îndelungată în educație timpurie, atâtCItește mai departe


Campionii curajului din Valea Jiului au pornit să cucerească Europa

Doi dintre cei mai apreciați sportivi români – TOMA COCONEA și AVRAM IANCU – ambii cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani pornesc în zilele următoare în două aventuri sportive care testează limitele rezistenței umane.   Avram Iancu și aventura Dunării în 60 de zile Bibliotecarul Avram Iancu, recunoscut deja la nivel sportiv pentru performanța sa de anul trecut, când a trecut înot Canalul Mânecii, înscriind numele Petroșaniului pe lista puținilor sportivi din lume care au reușit această performanță, a plecat ieri într-o nouă aventură de cartea recordurilor. Avram Iancu și-aCItește mai departe


Apa Serv a scos la licitație, în SEAP, primele lucrări pe proiectul european privind extinderea și reabiltarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiulu

Odată cu semnarea contractului de finanțare al proiectului ”Reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Valea Jiului – Etapa a II-a”, care a avut loc la finele lunii mai, la Petroșani, în prezența ministrului Fondurilor Europene, echipa de management a acestui important proiect european a demarat deja procedurle pentru selectarea antreprenorilor care vor executa primele lucrări de investiții din cadrul acestui program. Informația a fost prezentată chiar de către directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram care spune că trei investiții importante au fost deja urcateCItește mai departe


Circulație îngreunată pe A1, între Deva și Sebeș, până în august

Cel puțin o lună și jumătate se vor executa lucrări de reparații pe autostrada A1, pe sensul către Deva al tronsonului Sebeș — Deva. Potrivit Infotrafic se execută lucrări (consolidare, din cauza tasării carosabilului) în zona kilometrului 315 (Pianu, județul Alba), pe banda numărul 1. Aceste reparații vor dura aproximativ o lună și jumătate, după care șantierul se va muta pe sensul opus. Pe de altă parte, pe Transalpina traficul rutier a fost redeschis în totalitate. Pe tronsonul Rânca (km 34+800, județul Gorj) — Obârșia Lotrului (km 59+800, județul Vâlcea),CItește mai departe


Salvare miraculoasă în masivul Parâng

Un echipaj format din șapte salvatori montani s-a luptat pentru a salva un turist care s-a rătăcit în masivul Parâng, în zona de creastă, sâmbătă noapte, iar când a fost găsit era incoștient și în stare gravă de hipotermie.     Acțiunea a fost derulată de salvamontiștii din Gorj, în masivul Parâng, iar salvatorii au avut de parcurs un traseu de circa trei ore până la victimă. Vremea extrem de rea, cu temperaturi scăzute, viscol și ninsoare, nu dădea șanse prea mari turistului, iar când salvatorii au ajuns la elCItește mai departe


Trei ani cu suspendare, două vieți secerate

Curtea de Apel Timișoara a respins apelul făcut de urmașii celor două victime care au pierit într-un accident provocat de un tânăr din Hunedoara. Vinovatul rămâne cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare. Rudele a doi șoferi care au murit nevinovați în urma accidentului provocat de un tânăr de 26 de ani, din Hunedoara, în apropiere de Oțelu Roșu, au cerut ca vinovatul să ajungă în închisoare. Curtea de Apel Timișoara le-a respins apelul, instanța considerând acțiunea ca nefondată. Urmașii victimelor nu renunță și l-au acționat în judecatăCItește mai departe