Zeci de hunedoreni au ajuns la spital după consumul unor substanțe interzise

Zeci de hunedoreni au ajuns la spital după consumul unor substanțe interzise, iar o parte dintre ei au avut nevoie de internare pentru a scăpa cu viață. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Judeţului Hunedoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Municipiului Hunedoara, celebrează în data de 26 iunie 2017, Ziua Mondială de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri şi organizează Campania IEC cu sloganul „În primul rând, ASCULTĂ!” şi mesajul-cheie „Să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă”.
Campania „În primul rând, ASCULTĂ” este o iniţiativă de creştere, pe baze ştiinţifice, a sprijinului pentru prevenirea consumului de droguri, fiind astfel o investiţie efectivă în bunăstarea copiilor şi tinerilor, a familiilor şi a comunităţilor din care fac parte aceştia.
Drogurile ilegale ameninţă sănătatea şi bunăstarea oamenilor.
La nivel mondial, 200.000 de oameni mor în fiecare an din cauza supradozelor. (…) Cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, este important să ne amintim că, tulburările cauzate de consumului de droguri pot fi prevenite si tratate.
Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură finanţarea, coordonarea, analiza şi monitorizarea activităţilor campaniei.
Acţiunea de informare-educare-comunicare (I.E.C.) este planificată în data de 26 iunie 2017, ora 11:00, când se va amplasa cortul pe platoul Casei de Cultură a Municipiului Hunedoara şi se vor distribui materiale informativ-educative. Acţiunea are următoarele obiective: mobilizarea  părinţilor, educatorilor, personalui din serviciile preventive, decidenţii, să acţioneze preventiv, printr-o atenţie sporită acordată nevoilor, abilităţilor şi oportunităţilor din viaţa copiilor şi tinerilor; creşterea gradului de conştientizare a tinerilor în privinţa pericolului reprezentat de consumul drogurilor ilegale; mobilizarea publicului larg pentru a acţiona împotriva consumului de droguri ilegale”, se arată într-un comunicat emis de DSP Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’20328′]