Galeria Ianza din Petroșani vernisează expoziția artistului Horia Cucerzan

Seria manifestărilor expoziționale de gală continuă la galeria de artă plastică ”Ianza” din Petroșani cu vernisajul unei expoziții personale de pictură, desen și sculptură a reputatului artist plastic Horea Cucerzan.

Născut la 7 iunie 1938 în Blaj (Transilvania), România, în casa situată pe str. Câmpul Libertăţii, nr. 5, la câţiva metri de celebra „Câmpie a Libertăţii”, evocată în toate cărţile de istorie şi literatură, Horia Cucerzan este diplomat al Academiei de Arte Frumoase ,,Ioan Andreescu”, din Cluj (Transilvania), secţia pictură, promoţia 1963. Este de asemenea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bucureşti.

Lucrările sale  face parte din importante colecții de artă muzeale sau private din Austria, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, România, Rusia, SUA, Suedia etc.

Rememorând traseul meu în artă, am remarcat sublimele coincidenţe cu lumea şi cu spiritul din jur şi am înţeles că munca şi sacrificiile diurne sunt absolut necesare, deşi uneori sunt epuizante, dar determinante în găsirea identităţii sunt talentul, cultura şi inteligenţa artistului şi apoi lumea în care te regăseşti cu fiinţele care prin natura destinului devin implicit fiinţele legitime ale lumii tale: Vitto şi Dana Grasso, Oltea Vasilescu şi Giuliano Foralosso, Guido Visentin, Luigi Micheloto, Gabriella şi Gheorghe Carageani sunt oamenii care au dăruit din preaplinul lor voinţă şi dragoste pentru artă, acordându-mi deseori sprijinul nemijlocit ca să mă pot regăsi şi să pot înainta în această lume cuprinsă de violenţă, de căutări facile, de manierisme, cabotinism sau pseudoartă”, spune despre sine însuși artistul Horia Cucerzan.

Proprietarul galriei de artă Ianza din Petroșani, Sergiu Cristian Ianza, spune că în prezent cunoscutul artist platic Horea Cucerzan are o expoziţie personală retospectivă, care cuprinde aproximativ 120 de lucrări urcate pe simezele galeriei de artă a UAPR din cadrul Palatului Culturii din Târgu Mureş. Din aceste lucrări, expuse la Tg. Mușeș, am decis împruenă cu maestrul Horia Cucerzan să aducem aproximativ 30 de lucrări și la galeria din Petroșani, opțiunea fiind constrânsă de spaţiul limitat al galeriei fundaţiei. Totuşi, îmi exprim speranța că vernisajul pe care l-am pregătit pentru a-l cinsti pe Horia Cucerzan va constitui un eveniment cultural deosebit, motiv pentru care vă invit cu drag la această frumoasă expoziție”, ne-a declarat Cristian Ianza.

Expoziția va avea loc marți 27 iunie 2017, de la ora 18,00 la galeria ”Ianza” din Petroșani, str. Timișoarei nr. 1.

[slideshow_deploy id=’24093′]