N-au pic de ruşine

Toaletele publice din piețele Petroșaniului sunt călcate aproape zilnic de hoți, de unde se fură săpunul lichid, hârtia igienică, prosoapele de hârtie și chiar și racordurile de apă de la chiuvetă.

Principala țintă a hoților sunt toaletele din târgul săptămânal din Petroșani, de unde hoții au furat, ziua în amiaza mare, racordurile de apă de la chiuveta toaletei amenajate pentru cumpărători și comercianți. Hârtia igienică și săpunul lichid nici nu rezistă mai mult de câteva minute spun reprezentanții pieței. ”Nu ne mai poate mira nimic, dacă au furat până și racordul de apă de la chiuvetă. Angajatul nu poate intra în toaletă după om, ar fi culmea. Noi mizăm pe bunul șimț, dar unele persoane nu-l au. De consumabile ca hârtia igienică nu mai vorbim, intră în toaletă și pleacă cu ea. Punem câte 40-50 de suluri de hârtie la deschiderea târgului și tot nu ajung. Fură săpunul lichid, se fură tot, asta este situația. Nu putem face nimic, doar nu o să-i controlăm la ieșire din baie”, spun reprezentanții Administrației Piețelor Petroșani.

[slideshow_deploy id=’13835′]



« (Știre anterioară)