Clubul Sportiv Inter Petrila a inaugurat o nouă ramură sportivă

Este vorba de o secţie de atletism, unde va antrena profesor Nadia Buică. Sub îndrumarea acesteia se va afla o grupă de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani, seniori între 18 şi 35 de ani, dar şi veterani trecuţi de 40 de ani. Tot aici îl vom regăsi şi pe maratonistul Ion Bârnea.

Preşedintele noii secții de atletism va fi Cristina Burcuţă, o altă sportivă pasionată de mişcare care, într-un timp relativ scurt, a obținut frumoase rezultate la concursuri renumite de profil, aceasta fiind și inițiatoarea proiectului sportiv de la CS Inter Petrila.

 

„Sunt foarte încântată de faptul că am reuşit să punem bazele aceste secţii sportive la Petrila. Cu siguranţă, vom participa şi la competiţii. Mulțumesc tuturor celor care și-au arătat sprijinul pentru deschiderea aceste secții și îmi doresc să facem aici performanțe deosebite. Îi aşteptăm pe cei dornici de mişcare să vină la noi la club”, a declarat Cristina Burcuţă.

 

La deschidere au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai acestui sport din Valea Jiului precum și oficiali ai administrației locale și a CS Inter Petrila.

„Această secţie este bine-venită, pentru că nu toată lumea joacă numai fotbal. Vrem să facem şi o secţie de biciclete montane, dar la nivel de amator. Sunt mulţi tineri cărora le place mişcarea la noi în oraş şi sunt convins că ei vor veni spre sport”, a  declarat preşedintele clubului, Eugen Duma.

„Totdeauna ne-am arătat deschiși în ceea ce privesc acțiunile sportive și mișcarea în orașul nostru, mai ales când este vorba de copii. Urez multe realizări și satisfacție și în această nouă ramură sportivă binevenită pe plan local”, a declarat viceprimarul orașului, Dorin Curtean.

Aflați mai multe din reportajul următor:

(https://www.youtube.com/watch?v=NlczZQLZHNc)

[slideshow_deploy id=’13837′]

 



(Următoarea știre) »