Consiliul județean Hunedoara a adoptat Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pentru Valea Jiului

Furnizarea serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului se va face după un nou Regulament. În acest scop, Consiliul județean Hunedoara a validat documentația depusă de operatorul regional de apă și canalizare de la Petroșani – Apa Serv Valea Jiului – în forma elaborată de acesta și prezentată în plenul ședinței de la finalul lunii iunie.

Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, noul Regulament al serviciului de alimentare cu apă și canalizare definește condiţiile şi modalităţile ce trebuiesc îndeplinite pentru asigurarea serviciului, precum şi relaţiile dintre operator şi utilizatorii acestor servicii. Prevederile regulamentului se aplică, de asemenea, la proiectarea, executarea, recepţionarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor din sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare

Avram precizează, totodată că noul Regulament respectă următoarele principii:

– securitatea serviciului;

– tarifarea echitabilă;

– rentabilitatea, calitatea şi eficienţa serviciului;

– transparenţa şi responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora;

– continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

– adaptabilitatea la cerinţele utilizatorilor;

– accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;

– respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei.

”De fapt, acest document nu este altceva decât un set de norme și măsuri aplicabile pentru tot ceea ce ține de activitatea Apa Serv Valea Jiului, de la producție și calitatea serviciilor pe care le prestăm, la investiții și relația cu consumatorii. Tot ceea ce trebuie să facem pentru ca activitatea Apa Serv Valea Jiului să se ridice la cotele de calitate pe care le doresc clienții noștri este cuprins în acest regulament. Tot aici se regăsesc o serie de proceduri care trebuiesc îndeplinite de angajații noștri în diverse acțiuni și situații, îndatoririle angajaților Apa Serv și modul în care se gestionează diverse situații care pot apărea în activitatea operatorului”, precizează Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Tot prin acest nou Regulament de operare a serviciilor publice de apă și canalizare de către Apa Serv Valea Jiului este stabilit și noul contract-cadru al societății în relațiile cu beneficiarii săi, împreună cu modul de calcul al consumurilor, corelarea cantităților de apă potabilă livrate cu apa menajeră evacuată etc.

Odată cu aprobarea noului Regulament de către acționarul majoritar al SC Apa Serv Valea Jiului SA care este Consiliul județean Hunedoara, acesta intră în vigoare.

[slideshow_deploy id=’13835′]



« (Știre anterioară)