Funcționar al Primăriei Hunedoara în incompatibilitate

Consilierul juridic din cadrul municipalității Hunedoara, Silvia Buciuman, a fost în incompatibilitate între anii 2013-2014, a anunțat Agenția Națională de Integritate. Angajata Primăriei Hunedoara a ocupat în perioada 16 iulie 2013 — 05 februarie 2014 atât funcția de consilier juridic în cadrul municipalității cât și pe cea de consilier juridic/manager în cadrul S.C. Apa Prod S.A. Deva.

”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BUCIUMAN SILVIA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. (…) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…).

Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, arată ANI.

Sursă foto: Facebook