Primăria Municipiului Deva face ANGAJĂRI

Primăria Municipiului Deva, Județul Hunedoara organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de şef serviciu al Serviciului investitori, relaţii externe.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să aibă cunoştinţe de limba engleză dovedite cu diplomă/certificat/ atestat;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • să aibă cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să aibă studii universitare de licenţă absolvite eu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţa sau echivalentă;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 17 iulie 2017: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 01 august 2017, ora 11.00 – proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 143, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Deva din Deva, Piața Unirii nr. 4, Județul Hunedoara, telefon 0254/213.435, 0254/218.579, 0254/23.23.10, interior 112, e-mail: resurse.umane@primariadeva.ro.

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)