Prins de polițişti după o urmărire ca în filme

Un tânăr care conducea fără permis a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor rutieri din Vulcan, însă n-a scăpat de răspundere.

 

Incidentul a avut loc miercuri seara, pe DN 66A, pe raza localității Aninoasa iar polițiștii din Vulcan au efectuat o acțiune de verificare în trafic. Echipajul de poliție a făcut semn șoferului unui autoturism să oprească pentru control, însă acesta a ignorat semnalele polițștilor și a accelerat în speranța că va scăpa. Oamenii legii au plecat în urmărirea autoturismului și după circa un kilometru au reușit să-l blocheze în trafic, iar la verificarea actelor au constatat că individul aflat la volan avea motive serioase să fugă.

”Poliţiştii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 29 de ani, municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe DN66A, în localitatea Aninoasa, fără a poseda permis de conducere. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar de cercetare penală”, au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Sursa foto: facebook