Delgaz Grid va sista alimentarea cu gaze naturale în localităţile Baru Mare şi Petros, în perioada 12-14 iulie

Pentru a permite companiei Transgaz  să  efectueze lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, începând de miercuri, 12 iulie a.c., ora 08.00, până vineri, 14 iulie, în localităţile Baru Mare şi Petros.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări şi se estimează că până vineri, 14 iulie, ora 15.00, se va finaliza punerea în funcţiune pentru toţi consumatorii afectaţi.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

sau

0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).