Natalia Intotero a pleacat în Israel

Deputatul PSD, Natalia Intotero, face parte dintr-o delegație care se află zilele acestea în Israel. Delegația este condusă de Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților. Vizita a început marti si se incheie joi, fiind efectuata la invitatia presedintelui Knessetului, Yuli-Yoel Edelstein.

„Acțiunea vine ca o continuare a discuțiilor avute între președintele Camerei Deputaților și Knesset-ului în luna martie a acestui an, referitoare la demararea unui format de cooperare de tipul “Parliament to Parliament (P2P)”. Pe durata vizitei, delegaţia parlamentară română va avea întrevederi cu domnul Yuli-Yoel Edelstein, preşedintele Knesset-ului, și cu alți înalți demnitari israelieni. În program sunt incluse mai multe sesiuni de lucru la nivelul comisiilor parlamentare, precum și o vizită la muzeul memorial Yad Vashem”, anunta Camera Deputatilor.

Din delegația condusă de președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea, fac parte secretarul Camerei Deputaților, domnul deputat Georgian Pop (Grup PSD), membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, domnul deputat Dorel Gheorghe Căprar (Grup PSD), vicepreședintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Natalia Intotero (Grup PSD), vicepreședintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, domnul deputat Marian-Gheorghe Cucșa (Grup ALDE), chestorul Senatului, doamna Doina-Elena Fedorovici (Grup PSD), și reprezentantul minorității evreiești în Parlamentul României, vicepreședinte al Grupului Parlamentar de prietenie cu Statul Israel, domnul deputat Silviu Vexler.

 

[slideshow_deploy id=’36591′]