Se simte lipsa creșelor

Părinții din municipiul Petroșani resimt, acut, lipsa creșelor. Guvernul nu a mai făcut nimic concret pentru proiectul care prevedea înființarea a 2000 de creșe la nivel național.

Municipiul Petroșani ar fi trebuit să beneficieze de cel puțin o astfel de investiție. În lipsa unui demers guvernamental concret, reprezentanții administrației locale iau în calcul o altă variantă. Problema a fost ridicată în cadrul ședinței de Consiliu Local de la Petroșani.

“Am primit solicitări din partea mămicilor care au copii cu vârsta cuprinsă între 2-3 ani pentru a fi înființate creșe și dacă din punt de vedere legal am putea să inițiem ceva”, a spus consilierul local, Margareta Burduf.

Există însă o altfel de inițiativă. Cea privind înființarea în cadrul grădinițelor a unor grupe de antepreșcolari.

“Am discutat cu dl. primar de câteva luni despre această situație și sper că vom găsi o soluție cu sprijinul Consiliului Local. Există acest segment de vârstă, între 2 și 3 ani în Petroșani, care nu este cuprinsă nicăieri, nu există creșe. Așa după cum știți nici nu se pot construi foarte repede aceste creșe, iar la grădiniță legea nu ne permite să-i înscriem. Am avut o idee, iar dl. primar a agreat-o, și anume, să înființăm la fiecare grădiniță o grupă de antepreșcolari, dar aici este nevoie de ajutorul Consiliului Local, deoarece aceste grupe sunt puțin specifice. În aceste grupe nu pot fi înscriși mai mult de 12 copii, este nevoie de o educatoare care să fi studiat puericultura și de asistenți medicali. Eu pot asigura specialistele în domeniul educației pentru aceste grupe, dar nu am de unde să asigur asistenți medicali. Salariile acestor asistenți nu pot fi plătite de Ministerul Învățământului, ori le plătește spitalul sau  primăria”, a spus consilierul local, Lucia Muntean.

[slideshow_deploy id=’13835′]

 



« (Știre anterioară)