Fonduri europene pentru trei societăți comerciale din județ

Primele 17 contracte de finanțare cu microîntreprinderile din regiunea de vest au fost semnate. Trei societăți din județul Hunedoara vor beneficia de fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor.

“Finanțarea nerambursabilă obținută de aceste microîntreprinderi este acordată în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, Operațiunea A. – Microîntreprinderi. Cele 17 microîntreprinderi activează în sectorul industriei prelucrătoare (prelucrare de metal, plastic sau alte tipuri de materiale), în sectorul construcțiilor, în domeniul producției cinematografice, precum și în sectorul de transport”, arată o informare a ADRVEST.

Cele trei proiecte însumează 1.982. 51.02 lei. Proiectele contractate, la nivelul regiunii vest cumulează o valoare totală de 3,85 milioane euro, finanțarea nerambursabilă fiind de 2,56 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,566 lei/euro.