Proiecte comune de inters turistic între România, Bulgaria și Grecia

Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, despre posibilitățile de cooperare între cele două țări în ceea ce privește infrastructura, turismul, dar și în alte domenii pentru finanțarea cărora vor fi folosite fonduri europene.

Cei doi premieri au agreat ca în septembrie să aibă loc o nouă reuniune comună a guvernelor român și bulgar, la Varna, unde vor fi stabilite detaliile înființării unei trilaterale între România, Bulgaria și Grecia, pe agenda căreia va fi inclusă și stimularea turismului în regiune.

De asemenea, în contextul deținerii de către Bulgaria a președinției Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2018, s-a discutat despre posibilitățile de cooperare pe proiecte comune între cele două state în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării și Mării Negre.

Premierul Mihai Tudose a propus, de asemenea, conectarea capitalelor București – Sofia – Atena printr-o linie feroviară rapidă de persoane, aspect la care vor lucra miniștrii transporturilor din cele trei țări. Tot pe partea de infrastructură, s-a agreat accelerarea proiectelor celor două poduri peste Dunăre, între Turnu Măgurele – Nicopole și Călăraşi – Silistra.