miercuri, august 2nd, 2017

 

Adeverința de vechime în muncă 2017: singurul act cu care poți dovedi cât ai lucrat. Cum îl obții?

Sunt deja 6 ani de când nu se mai emit carnete de muncă, iar salariaţii au un singur document care să ateste cât au lucrat: adeverinţa de vechime în muncă. Acest act poate fi solicitat angajatorului sau, dacă acesta nu poate ori nu vrea să îl elibereze, direct inspectoratelor teritoriale de muncă. De asemenea, din 28 noiembrie 2016, atât angajatorii, cât şi instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să elibereze, la încetarea activităţii persoanelor pe care le-au plătit, o adeverinţă de vechime. Cărţile de muncă nu se mai întocmesc şiCItește mai departe


Specialişti din ISU Hunedoara arbitrează concursul pompierilor voluntari

Etapa națională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență are loc între 2 şi 4 august a.c., în municipiul Sibiu. La concurs vor participa 16 echipaje ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, câtigătoare ale etapelor zonale, 8 ale SVSU din județele Maramureș, Suceava, Giurgiu, Brașov, Călărași, Mehedinți, Sibiu, Iași, dar și alte 8 echipaje ale SPSU din județele Argeș, Neamț, Satu Mare, Brașov, Galați, Vâlcea, Sibiu și Prahova. Juriul va fi compus din 3 cadre ale IGSU, iar arbitrii vor fi reprezentanți din cadrulCItește mai departe


Să salvăm biserica de lemn din Alun!

O biserică-monument istoric de secol XVII, din Ţinutul Pădurenilor riscă să dispară de sub privirile noastre din cauza nepăsării. Biserica din lemn din satul Alun, judeţul Hunedoara, este cea mai veche din Ţinutul Pădurenilor, conform etnografului Romulua Vuia. Poveştile locului vorbesc despre o strămutare a edificiului dintr-un sat învecinat, dar şi despre varianta construcţiei pe locul unui edificiu medieval, păstrând atât forma arhaică, unele bârne, cât şi Liturghierul slavon (Dealu, 1508) al călugărului tipograf Macarie, cea dintâi tipăritură făcută pe pământ românesc. Biserica este acoperită cu şindrilă care nu aCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului vrea ultima tehnologie la reabilitarea rețelelor de apă și canal

Fără drumuri sparte este noul obiectiv al conducerii operatorului de apă și canal din Valea Jiului, pentru proiectul european în baza căruia vor fi reabilitate rețelele de apă și canal din vestul Văii Jiului. Specialiștii regiei au testat noua tehnologie  în materie de reabilitare a conductelor. Mai exact, potrivit directorului general al societății, tehnologia modernă presupune forarea pe sub drumuri sau alte obiective și instalarea conductelor astfel încât să nu mai necesar să se sape șanțuri, oprirea traficului rutier în zonele cu lucrări ori reasfaltări. Prezentarea noii tehnologii a avutCItește mai departe


Accident rutier la ieșire din Petroșani

O neacordare de prioritate a făcut ca un șofer nevinovat să ajungă la Spitalul de Urgență din Petroșani, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită de un alt autoturism înmatriculat în Anglia. Accidentul rutier a avut loc pe DN 66, la intersecția Petroșaniului cu Petrila, iar șoferul nevinovat, un bărbat din județul Gorj, este în afara pericolului spun medicii. Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele șoferului care n-a acordat prioritate dubiței și-l cercetează pentru vătămare corporală din culpă. [slideshow_deploy id=’27028′]


APAPROD S.A. DEVA anunță sistări de apă pentru data de 02.08.2017 la Deva, Crișcior, Peștișul Mare, Brad și Bucureșci,

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 02.08.2017 INTERVAL ORAR: 09:30 – 12:00 STRĂZI AFECTATE: Matei Corvin MOTIVUL: Remediere avarie în cămin pe str. Matei Corvin nr. 63. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Criscior DATA: 02.08.2017 INTERVAL ORAR: 11:30-15:00 MOTIVUL: Remediere avarie conductă magistrală ф 200 mm. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Peștisu MareCItește mai departe


Replică a aeroplanului Vlaicu II expusă la Alba Iulia

O machetă la scară reală a aeroplanului pentru care Aurel Vlaicu a fost medaliat în 1912 la Aspern și cu care s-a prăbușit lângă Câmpina, la 13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă Carpații, a fost expusă marți în Piața Cetății din Alba Iulia, în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Aerospațială Română, Asociația A.R.P.A. „Aurel Vlaicu’ și Fundația ‘1 Decembrie 1918 pentru Unitatea și Integritatea României’. Cu acest prilej a fost prezentată o expoziție în imagini despre viața și activitatea inginerului și pilotului Aurel Vlaicu. Totodată, auCItește mai departe