Din 2018: Poșta Română introduce plata cu cardul bancar la ghișeu

Poșta Română va introduce, începând din 2018, plata prin card bancar la ghișeu, primele oficii în care vor fi instalate POS-urile urmând să fie cele din mediul urban, scrie profit.ro.  

„Instalarea POS-urilor se va realiza cu prioritate în subunitățile poștale informatizate din mediul urban, etapizat până la finele primului an de contract (estimăm a fi anul 2018)”, au confirmat reprezentanții companiei.

„Având în vedere dimensiunea rețelei CNPR și necesitățile de ordin tehnic (instalare echipamente, instruire salariați CNPR, service și mentenanță etc.), POS-urile se vor instala cu prioritate în subunități poștale informatizate din mediul urban, în prezent în număr de aproximativ 750, urmând ca, în baza unui grafic asumat de comun acord cu banca acceptatoare, până la sfârșitul anului 2 al acordului cadru, să fie atinse toate subunitățile poștale”, a mai transmis compania pentru Profit.ro.

La nivel național, Poșta Română are o rețea de aproximativ 5.600 de unități.

 profit.ro, digi24.ro