Ce se întâmplă cu școlile fără directori

Mai multe școli din județul Hunedoara nu au directori. Concursul pentru ocuparea posturilor de director si director adjunct ale unitãtilor de învãtãmânt din judet a avut loc în luna iulie. S-au înscris zeci de candidati, iar la examenul propriu-zis unii fie nu sau prezentat, fie au fost declarati respinsi.  Potrivit statisticii Inspectoratului Scolar al judetului Hunedoara, existã unitãti de învãtãmânt în cadrul cãrora sunt disponibile posturile de conducere. 

„Ministerul Educației a stabilit o procedură pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct care nu au fost ocupate în urma concursurilor organizate în toamna anului 2016 și în vara acestui an. Procedura prevede următoarele etape (…) 18 august 2017: inspectoratele școlare afișează la avizier și pe site-ul propriu programarea pe zile și pe ore la fiecare comisie a cadrelor didactice care au depus opțiuni în vederea numirii prin detașare în interesul învățământului într-o funcție de director sau director adjunct. În perioada 21-22 august 2017: interviu, în fața unei comisii constituite din 3 membri ai consiliului de administrație al inspectoratului școlar. Interviul va consta în prezentarea planului operațional pentru anul școlar 2017-2018 al unității de învățământ și testarea cunoștințelor privind legislația școlară raportată strict la specificul și nivelul unității de învățământ”, arată Sindicatul Preuniversitar Hunedoara.

În judetul Hunedoara, 27 de posturi de director sau director adjunct sunt vacante, dintre acestea 6 fiind în Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’27028′]



(Următoarea știre) »