sâmbătă, septembrie 2nd, 2017

 

S-a redeschis bazinul didactic de înot de la Petroșani

După o lună în care Bazinul didactc de înot de la Petroșani a fost închis, în vederea efectuării necesarelor lucrări de reabilitare a sațiilor interioare de servicii și, mai ales, de igienizare, acesta și-a redeschis porțile pentru amatorii de înot, saună și relaxare acvatică, începând cu data de 1 septembrie. Administratorul Bazinului de înot, Petre Popa, spune că în luna august, cu eforturi deosebite, au fost realizate toate lucrările care erau necesare, astfel încât acum popularul bazin de înot de la Petroșa este ca și nou, pregătit șă-și primească prietenii. ”S-aCItește mai departe


Târg de animale și concert folcloric Robert Târnăveanu, duminică la Petrila

O nouă ediție a popularului eveniment destinat crescătorilor de animale din Valea Jiului – Târgul de animale de la Jieț – va avea loc duminică, 3 septembrie 2017, de la ora 8,00 în orașul Petrila. Evenimentul este organizat de Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila. Standul pentru expoziția de ovine țurcane și pentru vânzarea de animale este amenajat la Jieț, în zona stadionului Parângul Lonea. Tot aici va avea loc și un târg de produse agrialimentare. În plus, vizitatorii târgului de animale vor putea participa și la o serbare câmpenească, cuCItește mai departe


Split TVA: Exemplu concret şi 12 întrebări cu răspunsuri clare privind plata defalcată a TVA

Ordonanţa Guvernului nr. 23/2017, publicată ieri în Monitorul Oficial, reglementează plata defalcată a TVA – sistem cunoscut drept “split TVA”. Esența procedurii se prezintă în următorul exemplu: Societatea ABC SRL este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal. Aceasta vinde mărfuri clientului CLIENTUL SRL, persoană înregistrată în scopuri de TVA, la prețul de 1.000 lei + TVA 19% (190 lei), total factură 1.190 lei. Mărfurile au fost achiziționate de la furnizorul FURNIZORUL SRL, persoană înregistrată în scopuri de TVA la prețul de 800 lei + TVA 19%CItește mai departe


Cum a descoperit jurnalistul Ilie Pintea, Hunedoara din Afganistan ?

Aflat din nou în ”misiune” în tabăra NATO din Kandahar, în Afganistan, jurnalistul Ilie Pintea – corespondentul din Valea Jiului al Radio România Actualități, a avut frumoasa surpriză de a constata că trupele americane dislocate în teatrul de război din Afganistan cunosc și apreciază… județul Hunedoara. Ilie Pintea relatează cum, într-una din zilele trecute, în sediul Comandamentului american din Kandahar, unde urma să înregistreze un interviu cu comandantul Task Force Devil Strike, lt.col. Joseph Greay, nu mică i-a fost surpriza să găsească un poster cu… Castelul Corvinilor. ”Fotografia asta eCItește mai departe


Măsuri de garantare a serviciilor turistice adoptate de Guvern

O serie de măsuri în domeniul turismului menite să contribuie, pe de o parte la protecția turiștilor iar, pe de altă parte, la întărirea disciplinei în materie de comercializare a pachetelor de servicii turistice, au fost printr-o Ordonanță adoptată de Guvern. Măsura răspunde cerințelor pieței, precum și celor ale Comisiei Europene, prin transpunerea noilor norme în domeniu. Astfel, agențiile de turism care își desfășoară activitățile pe teritoriul național, care comercializează către consumatori persoane fizice pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, au obligația să asigure furnizarea serviciilor turistice sauCItește mai departe


Consilierii PSD Lupeni atrag atenția asupra politicii ”cu două fețe” a celor de la PNL

După cum v-am mai informat, unul din proiectele aflate pe ordinea de zi a ședintei Consiliului Local al municipiului Lupeni din data de 31 august 2017 a fost cel inițiat de primarul Lucian Resmeriță cu referință la oportunitatea înființării Clubului Sportiv Municipal Lupeni. Înființarea acestui club are ca obiectiv, așa cum de altfel, a menționat inițiatorul, posibilitatea legală de susținere și încurajare a performanțelor sportive ale tinerilor lupeneni din toate categoriile de sport propuse în ruma dezbaterilor publice care au avut loc pe acest subiect la Lupeni, pornind desigur deCItește mai departe


Confort, eleganță și modernism în infrastructura pietonală din Vulcan

Cele mai importante artere pietonale din municipiul Vulcan au de pe acum și o identitate vizuală, conferită nu doar de asfaltul proaspăt, de pavele elegante sau de pistele de biciclete, ci și de accesoriile din lemn care delimitează carosabilul de trotuar. Acestea au fost amplasate, în special în zonele școlilor din municipiul Vulcan, pe strada Nicolae Titulescu, dar ele se vor regăsi și în investițiile aflate acum în derulare pe strada Traian. De altfel, aflate deja în stadiul ultimelor retușuri înainte de finalizare, scările de legătură dintre strada Traian spreCItește mai departe


Complexul Energetic Hunedoara își va reduce pierderile cu 80% în acest an

Complexul Energetic Hunedoara își va reduce pierderile cu 80% în acest an, ajungând la un minus de 169 de milioane de lei, față de rezultatul negativ de 858 de milioane de lei afișat pentru anul trecut, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, aprobat prin hotărâre de Guvern. Veniturile totale ale societății pentru acest an sunt estimate la 664,7 milioane de lei, iar cheltuielile la 833,9 milioane de lei. Acestea au avut în vedere inclusiv ajutorul de stat în valoare de 198,8 milioane lei, acordat pentru facilitarea închiderii minelorCItește mai departe


Regal violonistic Răzvan Stoica în sala de ședințe a Consiliului județean Hunedoara

Sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara a fost joi după-amiază scena unui eveniment cultural inedit. Violonistul Răzvan Stoica, secondat de elevi ai Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” Deva, a susținut un mini-concert cu a sa vioară Stradivarius. Recitalul, în fapt un master-class, deschide seria evenimentelor culturale care se vor desfășura în impresionata sală a Palatului Administrativ, evenimente pe care conducerea CJ Hunedoara dorește să le ofere, în viitorul apropiat, publicului hunedorean. [slideshow_deploy id=’36590′]