Ploile salvează sezonul ciupercarilor

Când mulți dintre ciupercari se gândeau cu groază la ce o să pună pe masă la iarnă, vremea ploioasă din ultima perioadă le-a adus salvarea. Hribii s-au făcut peste măsură iar în weekend, spre exemplu, în pădurile Văii întâlneai mai mulți oameni decât pe străzile orașelor.

 

O vară întreagă au cutreierat munții și pădurile din zona Văii Jiului pentru a-și asigura traiul pe perioada de iarnă, iar seceta le-a luat orice speranță de a pune ceva deoparte. Nici fructele de pădure nu le-a adus mai mulți bani și când totul părea compromis a dat norocul peste ei. Vremea ploioasă de la începutul lunii a făcut ca recolta de ciuperci să fie mai mare ca oricând, iar oamenii vor putea recupera ceea ce au pierdut din cauza caniculei. Duminică, în pădurile din Cheile Jiețului și până la Obârșia Lotrului, spre exemplu, erau sute de culegători de ciuperci și zeci de intermediari care așteptau în buza pădurii pentru a le cumpăra recolta. În ciuda exodului de disponibilizați, recolta se anunță extrem de bogată cel puțin până la mijlocul lunii octombrie. ”Eu sunt din Petrila și am mai fost cu o cunoștință la cules de ciuperci. Pe cinci kilometri am găsit ciuperci de 140 de lei, în doar câteva ore. Cei care cu asta se ocupă aveau și câte 80 de kilograme strânse. Pădurea e plină și de ciupercari și de ciuperci, sunt mai mulți decât pe străzile din oraș ”, a spus Mihai, unul dintre ciupercari. Oamenii trudesc cât e ziua de lungă pe munţi iar unii s-au mutat la baza munților. Cei care colectează fructe de pădure şi ciuperci spun că o familie formată din patru persoane poate obţine fără probleme un salariu mediu lunar, iar într-un sezon (iunie-septembrie) venitul realizat poate asigura traiul pe perioada de iarnă.