Vulcanul a pășit, cu mic-cu mare, în noul an școlar

Pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar, 2017 – 2018, factorii responsabili de la nivelul unităților de învățământ împreună cu cei ai administrației publice locale au organizat, anul acesta, un eveniment ceva mai aparte. Astfel, deschiderea oficială a noului an școlar a avut loc în zona centrală a localității, pe Bulevardul Mihai Viteazu, în fața sediului Primăriei municipiului Vulcan.

Aici au venit câteva sute de elevi și profesori, cărora li s-au alăturat părinți și bunici pentru a se bucura împreună de un moment de excepție, prilejuit de deschiderea festivă a noului an școlar. Gazde ale acestui emoționant eveniment au fost primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, căruia i s-au alăturat viceprimarul Cristian Merișanu, secretarul Primăriei, Rodica Peter, o parte a membrilor Consiliului local, alți reprezentanți ai Administrației Publice Locale, precum și inspectorul școlar general adjunct al ISJ Huneodaa, prof. Lavinia Ilinca, managerul Spitalului Municipal Vulcan, dr. Cătălin Popa, reprezentanți ai Poliției și Poliției locale, directori ai unităților locale de învățământ și alte persoane oficiale.

”Festivitatea deschiderii noului an școlar ne-a găsit pe toți cei ce ne identificăm cu această mare comunitate școlară a Vulcanului, în fața Primăriei. Oficialități, profesori, învățători, părinți, bunici, elevi, cu toții ne-am reunit pentru a marca această frumoasă zi, a începutului unui nou ciclu de educație. Până la festivitățile de premiere din vara 2018, se deschide un traseu nou în pregătirea și instruirea elevilor. Un traseu pe care fiecare va merge în ritmul său, în felul său. Doresc tuturor cadrelor didactice putere de muncă, răbdare și creativitate maxime, în tot ceea ce au de dăruit elevilor lor. Elevilor le doresc să fie cei mai buni. Să participe la ore, să pună întrebări, să ia cele mai bune note, să respecte profesorii, părinții, colegii”, a declarat primarul Gheorghe Ile.

Acesta a dat asigurări tuturor celor prezenți că, în ceea ce privește administrația publică locală, aceasta este și rămâne permanent alături de toate unitățile de învățământ din Vulcan, alături de părinți și de copiii acestora. ”Mulțumesc tuturor celor ce își asumă răspunderea pentru buna desfășurare a activității educaționale din municipiul nostru”, a mai precizat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.