Cauzele izbucnirii incendiului de la Orăștie ar putea fi deslușite cu ajutorul sistemului de supraveghere video

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a constituit o comisie pentru investigarea cauzelor probabile care au dus la producerea incendiului de la fabrica de uleiuri esențiale din municipiul Orăștie.

 

„Sunt câteva declarații de la martori, dar nu aș vrea să emit niciun fel de ipoteză fiindcă ar fi mult prea devreme să ne pronunțăm. Poliția face investigații asupra celor prezenți la fața locului, angajaților prezenți în schimbul de lucru. Comisia este la fața locului, urmează să strângem probe, să vedem ce imagini video mai avem—pentru că obiectivul era asigurat video perimetral, să vedem dacă s-au putut stoca imaginile”, spun cei de la ISU.

Potrivit primelor declarații luate unor martori, incendiul a izbucnit în hala destinată procesului de producție al uleiurilor esențiale, după care s-a extins rapid în întregul imobil. La momentul producerii incendiului, în fabrică se aflau 14 oameni, dintre care cinci muncitori, iar restul personal TESA.

Incendiul de la fabrica de uleiuri esențiale din Orăștie s-a manifestat violent pe aproximativ 5.000 de metri pătrați ai platformei industriale din localitate. Focul a fost lichidat de pompieri după aproximativ 20 de ore de luptă cu flăcările.

În operațiuni au fost implicați 50 de pompieri hunedoreni precum și din județele Alba, Sibiu, Timiș și Gorj, ce au intervenit cu 12 autospeciale cu apă și spumă.

[slideshow_deploy id=’17636′]