Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis porțile la Deva.

Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis, astăzi, porțile la Deva. Cursurile, cu durata de patru ani, se adresează asistenților medicali care doresc să se specializeze în medicină generală.

Inițiativa înființării instituției de învățământ superior aparține Spitalului Județean de Urgență Deva și a beneficiat de tot sprijinul din partea conducerii Consiliului Județean Hunedoara.

Facultatea va funcționa ca filială a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, care va asigura suportul didactic.

”Ne exprimăm considerația față de toți cei care au inițiat și susținut extensia Deva a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara. Mulțumim Conducerii Universității pentru că oferă această șansă absolvenților și tinerilor din județul Hunedoara care au optat să îmbrățișeze cariera medicală la nivel universitar. Suntem convinși că studenții vor beneficia de condiții optime de pregătire și vor avea parte de experiențe de succes. De asemenea,ne exprimăm toată considerația față de reprezentanții autorităților publice județene și locale Instituția Prefectului, Consiliul Județean Hunedoara, Primăria municipiului Deva pentru deschiderea și sprijinul acordat acestui program de licență”, se arată într-o informare de presă postată pe situl Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.