Proxenet trimis în judecată

Individul este judecat pentru trafic de minori și a mai fost condamnat pentru diferite infracțiuni. Procurorii DIICOT spun că a obligat o minoră de 15 ani să se prostitueze în apartamente închiriate în Hunedoara și Alba, iar când nu făcea suficienți bani o bătea.

Totul a ieșit la iveală în primăvara acestui an după ce victima a reușit să anunțe autoritățile. Ancheta a fost preluată de SCCO Hunedoara, iar procurorii DIICOT au stabilit că proxenetul din Hunedoara și-a racolat victima în luna februarie și a obligat-o să se culce cu mai mulți clienți în schimbul unor tarife cuprinse între 100 și 300 de lei. Pentru a o convinge pe adolescentă să i se supună, Mihăiță Lingurar o bătea în mod repetat și o amenința. Adolescenta a fost terorizată și exploatată sexual aproape o lună de zile. Copila a fost obligată să se prostitueze în zona localității Sântandrei, iar ulterior, inculpatul a dus-o în municipiul Alba Iulia, unde a închiriat un apartament și-i aducea clienți prin intermediul unui site de publicitate. Lingurar a fost trimis în judecată pentru trafic de minori, dosarul fiind pe rolul Tribunalului Alba. Individul este judecat în stare de arest preventiv, măsură prelungită de magistrați zilele trecute.

Anchetatorii au mai stabilit că suspectul lua toți banii obținuți de copilă, iar când avea prea puțini clienți o amenința și nu ezita să o bată. Polițiștii au mai descoperit în apartamentul în care minora era sechestrată și o altă tânără, obligată și ea să se prostitueze.

[slideshow_deploy id=’24093′]