TAXA AUTO revine. Peste 300.000 de mașini second hand din import au fost înmatriculate în primele opt luni din 2017

După ce autoritățile și-au dat seama că eliminarea lui a dus la transformarea României într-un cimitir de mașini vechi, aduse din străinătate, timbrul de mediu revine în forță. Cei care vor să-și cumpere o mașină second din afara țării trebuie să se grăbească, la sfârșitul anului am putea avea o variantă nouă a taxei auto.

Grupul de lucru constituit pentru a elabora noua versiune a timbrului de mediu este „în formă maxima” și discută mai multe variante, până la final de an putând fi prezentată o variantă concretă, a spus Cornel Brezuica, șeful Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), prezent la o conferință PwC.

Timbrul de mediu a fost eliminat la 1 februarie 2017 și o consecință este că în întreg anul 2017 se va ajunge la peste 500.000 de mașini second hand aduse din alte țări.

Cornel Brezuica, șeful AFM, spune că grupul de lucru alcătuit pentru crearea noii variante a timbrului de mediu este constituit din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministerului Economiei, dar și ai industriei auto.

„Lucrurile sunt foarte dramatice”, spune șeful AFM, referindu-se la numărul mare de mașini rulate aduse în țara. El spune că grupul de lucru s-a întâlnit de două ori și a ajuns la concluzia că pot există două moduri de taxare:

Taxarea o singură data, pentru toată durată de viață a autovehiculului.
O plată anuală, gen impozit sau altă taxa care să aibă o valoare mai mare pentru autovehiculele cu normă de poluare inferioară.

Brezuica a spus că ar fi posibilă și o combinație între cele două, potrivit Hotnews.ro. În primele opt luni din 2017 au fost înmatriculate aproape 338.000 de mașini second hand din import, cu 75% mai mult decât în același interval al anului trecut, iar pentru mașinile Euro 2 și Euro 3 creșterea a fost de peste 100%.

Dacă în intervalul ianuarie-august 2016 s-au înmatriculat 192.000 de mașini second hand din import, anul acesta totalul a fost cu 145.000 de unități mai mare. Cifră este mai mare decât totalul pe întreg anul 2016, când s-au înmatriculat 300.000 de mașini rulate aduse din alte țări.

realitatea.net

[slideshow_deploy id=’27028′]