Guvernul nu vrea să renunțe la transferul plății contribuțiilor la angajat. Premierul Tudose: ”Soluția o vom găsi împreună cu sindicatele”

Guvernul nu a renunțat la transferul plății contribuțiilor de la angajator la angajat, potrivit declarației făcute, miercuri, de premierul Mihai Tudose. El a precizat că în această privință se caută o soluție alături de sindicate, astfel încât toată lumea să fie de acord.

„Nu, a spus-o și domnul președinte Hossu foarte clar. Și o repet și eu sper, la fel de clar. Nu s-a luat decizia renunțării la acest transfer. Găsim o soluție de compensare sau de implementare a Legii salarizării, dacă se poate să nu mai facem acest transfer să vedem cum compensăm, acolo va fi soluția aleasă. Dar, de vineri, așa cum v-a spus domnul președinte avem un grup de lucru, trebuie să vorbim cu toate confederațiile sindicale, fie toată lumea de acord”, a declarat Mihai Tudose în Piața Victoriei, alături de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

El a adăugat că măsura transferului de taxe sociale la angajat este parte dintr-un pachet legislativ, alături de Legea salarizării și scăderea nivelui de impozitare.

„Era un pachet, Legea salarizării, cu acest transfer de taxe, cu scăderea nivelului de impozitare, era un pachet. Acum a intrat, practic, în vigoare, o componentă a acestui pachet legislativ. În măsura în care, și cu sprijinul confederațiilor vom găsi o altă soluție, vom aplica acea soluție. Dacă nu găsim o soluție, căutăm o soluție ca și cei din sectorul privat să nu sufere, să le crească și domniilor lor veniturile”, a afirmat Tudose.

Premierul a precizat că a discutat cu Hossu și pe tema sporurilor acordate la instituțiile bugetare și că, aici, lucrurile au cam luat-o razna.

„Și aici este o discuție pe care am avut-o cu reprezentanții Cartelului Alfa, cu domnul președinte. Și domniile lor au recunoscut că aici lucrurile au cam luat-o razna în domeniu. Sunt poziții pe anumite ștate de plată la care curg între 10 și 15 sporuri, unul după altul, de nu mai înțelege nimeni nimic.

 agerpres.ro