Pulpe de pui la cuptor, cu roșii și cartofi

Aceste pulpe de pui la cuptor, cu roșii și cartofi, sunt una din acele mâncăruri necomplicate, care nu necesită mare efort de preparare, dar în jurul cărora familia se adună la masă cu plăcere și care sunt atât de simple și gustoase. Până la urmă, ce contează mai mult decât senzația de confort a unei mese simple, cu ingrediente de sezon, aromele familiare și bucuria ochilor care zăbovesc încântați pe coloritul vesel al caserolei de pe masă?

Ingrediente Pulpe de pui la cuptor, cu roșii și cartofi

  • 1-1,2 kg. pulpe inferioare de pui (merg și superioare, socotiți 1-2 de persoană, noi am avut 6 pulpe și le-am cedat câte două băieților, fetele mulțumindu-se cu câte una 😀 )
  • 1 kg de cartofi (cam 250 de grame de persoană)
  • 400 de grame de roșii cherry
  • 50 de grame de ceapă fin feliată în peștișori
  • 3 crenguțe de busuioc
  • 3 căței de usturoi
  • 60 de m. de ulei de măsline
  • sare și piper
  • opțional, 1/2 linguriță de oregano uscat

Pulpe de pui la cuptor, cu roșii și cartofi, mod de preparare

1. Se curăță cartofii, se spală bine în câteva ape reci, se taie în bucăți potrivite (cuburi cam de 4 cm) și se pun la fiert în apă rece cu sare. Din momentul în care încep să fiarbă, îi ținem pe foc 7-8 minute, apoi îi scurgem de apă, vrem să fie ușor frăgeziți, nu complet fierți. Se pornește cuptorul și se fixează la 190 de grade Celsius.

2. Pulpele de pui se șterg bine cu șervete de hârtie de bucătărie, se condimentează cu sare, piper și, opțional, cu oregano.

3. Usturoiul se feliază, frunzele de busuioc se desprind de pe codițe și se pun într-un mojar, împreună cu 1 praf generos de sare grunjoasă. Se zdrobesc bine usturoiul și frunzele de busuioc apoi se adaugă peste ele uleiul de măsline.

4. Se pun cartofii fierți într-o tavă termorezistentă, se asezonează cu sare și piper (dacă nu sunt destul de sărați de la apa în care au fiert), se adaugă ceapa peștișori și 2/3 din uleiul aromat pregătit la punctul 3. Se amestecă bine, să se repartizeze uniform uleiul.

5. În tavă, deasupra cartofilor, se aranjează pulpele de pui condimentate și roșiile cherry, pe care le stropim cu restul de ulei cu busuioc și usturoi.

pulpe-de-pui-cu-cartofi-si-rosii-reteta-pas-cu-pas-pregatit-de-cuptor

6. Se dă tava la cuptorul preîncins la 190 de grade Celsius, la o înălțime medie, unde se vor coace pulpele (și tot ceea ce e pe lângă ele, evident) timp de 1 oră. După 30 de minute, pulpele de pui se întorc, ca să se rumenească uniform. În final, pulpele trebuie să fie rumene și cu pielița crocantă, roșioarele, incredibil de dulci iar cartofii au absorbit toate aromele, completând perfect mâncarea. Putem înviora mâncarea, la final, cu câteva frunze proaspete de busuioc și vă promit un prânz care va mirosi a vară și a binele de-acasă.

pulpe-de-pui-cu-cartofi-si-rosii-la-cuptor-reteta-culinara-retetecalamamaro

Poftă mare!

Sursa: retetecalamama.ro

[slideshow_deploy id=’17636′]