Patru răniți în urma unui accident petrecut pe Jieț

Un autocamion plin cu lemne s-a răsturnat pe drumul care duce în Cheile Jiețului, patru persoane fiind rănite în urma accidentului. Victimele se aflau în cabina autocamionului şi au fost transportate la Spitalul de Urgență Petroşani.
Un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, trei autospeciale SURD şi una de la SAJ Hunedoara au intervenit la salvarea victimelor.
Polițiştii încearcă să afle cum s-a produs accidentul iar şoferul autocamionului este cercetat penal pentru vătămare din culpă. Acesta ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.