vineri, octombrie 27th, 2017

 

Balul Bobocilor la Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” Vulcan

Elevii Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan și-au dat astăzi întâlnire la Cinematograful Luceafărul pentru unul dintre cele mai frumoase evenimente care i-au avut ca protagoniști pe cei mai proaspeți membri ai școlii – ”bobocii” din clasele a IX-a dar și pe ”veteranii” școlii, din clasele a XII-a care au organizat împreună, Balul Bobocilor. În fața unei săli arhipline și a unei asistențe formată din elevi, profesori dar și reprezentanți ai Consiliului local și ai Primăriei municipului Vulcan, instituții care au susținut financiar organizarea acestui eveniment, tinerii vulcăneni au făcutCItește mai departe


Sportivul Avram Iancu a devenit membru de onoare al Sindicatului ”Forța Legii”

Sportivul petroșenenean Avram Iancu a devenit membru de onoare al Sindicatului Administrației Publice ”Forța Legii”. Evenimentul a avut loc astăzi la Petroșani, unde o delegație a organizației sindicale reprezentative din Administrația Locală a fost prezentă pentru a-i înmâna personal lui Avram Iancu – el însuși salariat în Adminstrația Publică Locală, în calitate de biblioteca la Biblioteca Municipală Petroșani – însemnele distincției ce ia fost conferită de Sindicatil ”Forța Legii”. Astfel, președintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”, Ringo Dămureanu, alături de alți colegi din conducerea acestei organizații sindicale s-au întâlnit, la PrimăriaCItește mai departe


Judecătoria Gherla a decis că Monica Iacob Ridzi poate fi eliberată condiționat

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi ar putea fi eliberată condiționat din Penitenciarul Gherla, în urma unei decizii pronunțate, vineri, de o instanță a Judecătoriei Gherla. Decizia Judecătoriei Gherla poate fi atacată cu recurs de către procurorii DNA în termen de 3 zile de la pronunțare. Avocatul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Ban, a declarat, pentru AGERPRES, că nu poate să comenteze în legătură cu solicitarea de eliberare condiționată, deoarece așa i-au cerut clienții săi. „Familia nu dorește comentarii. Mă iertați, am vorbit cu soțul și nu aș vreaCItește mai departe


Seminar de inovare socială în cadrul proiectului ”Acum pentru Viitorul Vulcanului”

În cadrul proiectului european ”Acum pentru viitorul Vulcanului”, derulat de Administrația Publică Locală a municipiului Vulcan, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și InterLog Brad, proiect finanțat în cadrul programului european POCU, vineri, 27 octombrie 2017 au avut loc la sediul Primăriei din Vulcan o nouă sesiune de dezbateri  în cadrul unui seminar de inovare socială, intitulat: ”Nu te teme, efortul tău nu rămâne nerecompensat!” Potrivit prmarului municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile, evenimentul reprezintă încă o etapă din agenda de acțiuni ale proiectului care până la începutul lunii decembrie, esteCItește mai departe


Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență în vizită la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„

Doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, s-a întâlnit, astăzi, cu pompierii salvatori și echipajele de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Hunedoara. Potrivit unei informări a Departamentului județean pentru Situații de Urgență, secretarul de stat a inspectat și tehnica de intervenție aflată în dotarea pompierilor. La această întâlnire au participat și prefectul județului Hunedoara, președintele Consiliului Județean Hunedoara și membri ai Parlamentului României. De asemenea, Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență a fost un alt punct pe agenda de lucruCItește mai departe


„FOTBALUL ESTE PASIUNEA MEA DE-O VIAȚĂ” – ADRIAN CÂMPEAN, ANTRENOR PRINCIPAL INTER PETRILA

La cei 37 de ani pe care Adi Câmpean îi înscrie astăzi în „meciul” vieții, 28 de ani i-a dedicat sportului rege, fotbalul. A început cariera fotbalistică la Lonea, jucând în echipa juniorilor de la „Parângul” la acea vreme, de la frageda vârstă de 9 ani. Abia 6 ani mai târziu ajunge să joace primul meci cu echipa seniorilor, aflată în Liga III, avându-l pe banca tehnică pe Constantin Cătuți. A trecut prin toate momentele frumoase, chiar și cele mai puțin plăcute cu echipa de la Lonea. Înainte de armatăCItește mai departe


Informare METEO: Intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte și valori termice în scădere

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte și disconfort termic, în intervalul 27 octombrie, ora 21:00 – 30 octombrie, ora 23:00. Astfel, din noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 octombrie) și până duminică dimineața (29 octombrie) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h. La munte, îndeosebi, la altitudini de peste 1600 m, rafalele vor depăși 65…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h. Trecător vor fi și precipitații sub formăCItește mai departe


Posturi vacante scoase la concurs la Primăria municipiului Vulcan

Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan str. Mihai Viteazu nr.31 anunţă organizarea în data de 27 noiembrie 2017 a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, astfel: 1. Inspector, clasa I, grad profesional asistent – compartiment Informatică – 1 post – condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti ; vechime înCItește mai departe


Elevii din învățământul primar și preșcolarii vor intra de vineri, în vacanță, timp de o săptămână

De vineri, elevii din învățământul primar și preșcolarii vor intra, după terminarea cursurilor, în vacanță pentru o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Ei se vor întoarce la cursuri luni, 6 noiembrie. Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) și vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018). Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentruCItește mai departe


Ministrul Muncii: Salariul minim brut pe ţară va creşte la 1.900 de lei, de la 1 ianuarie 2018. Propunere la Guvern

Salariul minim brut pe ţară va creşte la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, potrivit unei hotărâri de guvern pe care ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat-o spre primă lectură, joi, 26 octombrie, la începutul şedinţei Executivului. ”Vă propunem astăzi o hotărâre de guvern într-o primă citire prin care salariul minim brut pe ţară să crească la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, astfel încât salariile românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale. Suma este aferentă salariului prevăzut în programul de guvernare, careCItește mai departe


Polițiștii TF din Petroşani i-au dat de urmă

Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare în lipsă și a fost dat în urmărire națională de polițiștii TF din Petroșani. Suspectul se pregătea să fugă din țară, însă în urma unui pont a fost capturat.   Kovacs Iozsef de 37 de ani, din Vulcan, alături de alți doi tineri făcea parte dintr-o grupare care a furat mai mulți conductori de dirijare și semnalizare a traficului feroviar creând un prejudiciu de peste 23 de mii de lei. Cei trei indivizi au fost reținuți de polițiștii TF PetroșaniCItește mai departe


Românii vor putea opta pentru cartea de identitate electronică

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se asigură premisele necesare punerii în circulație a unui nou document de identificare electronic. Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse serviciiCItește mai departe


O firmă privată și instituțiile publice vor avea căldură

O singură firmă privată și instituțiile publice din subordinea Primăriei municipiului Vulcan vor beneficia, în această iarnă, de agent termic. Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, i-a solicitat primarului Gheorghe Ile să furnizeze agent termic și populației, însă acesta este de neclintit. Din cauza datoriilor, abonații casnici nu vor beneficia de căldură în sistem centralizat. „Am solicitat agent pentru institutiile publice pentru cã putem garanta, noi primãria, cã si achitãm cantitatea de energie consumatã la obiectivele noastre. Dãm cãldurã la liceu, spital, Scoala nr 6 si Centrul Sansa, Scoala nr 4,CItește mai departe


Documentație pentru autorizațiile de mediu

30.000 de lei pune la dispoziție Complexul Energetic Hunedoara firmei care va realiza intocmirea/elaborarea documentatiei pentru obtinerea/revizuirea autorizatiei integrate de mediu pentru CEH S.A. – Sucursala Electrocentrale Deva si Sucursala Electrocentrale Paroseni. “Intocmirea/elaborarea documentatiei pentru obtinerea/revizuirea autorizatiei integrate de mediu pentru CEH S.A. – Sucursala Electrocentrale Deva si Sucursala Electrocentrale Paroseni, conform caietelor de sarcini. Lotul 1 – Întocmirea documentatiei pentru obtinerea Autorizatiei Integrate de Mediu conform Legii 278/2013 privind emisiile industriale pentru Sucursala Electrocentrale Deva. Serviciul consta în întocmirea – Formular de solicitare revizuit, conform modelului din Ordinul 818/2003CItește mai departe


Pachet pentru dezvoltarea turistică

Un pachet turistic urmează a fi scos la licitație în stațiunea montană Pasul Vâlcan. Consiliul Local al municipiului Vulcan a aprobat proiectul de hotărâre prin care urmează a fi scoase la licitație un apres-ski, un telescaun, dar și centrul de închiriere a echipamentelor sportive. „Fiind toate autorizate, cred cã este momentul sã scoatem la licitatie publicã, sã vinã cineva sã utilizeze aceste obiective, asa încât sã ne desfãsurãm activitatea în bune conditii în Pasul Vâlcan si sã nu mai avem disfunctii. Noi am avut fixate preturi pe Apres Ski siCItește mai departe


“Deva trebuie să fie un oraş mai sigur pentru cetăţenii lui ”

Îl cunosc de foarte mulţi ani pe Petru Mărginean. El este cel care a înfiinţat SMURD în judeţul Hunedoara şi a revigorat Serviciul Salvamont. A început totul cu o mână de oameni, iar în 10 ani numărul misiunilor de intervenţie a crescut de 30 de ori. Şi pentru ca tot acest drum să fie parcurs, a fost nevoie de un om cu viziune şi cu reale calităţi de conducător. Iar nivelul de performanţă la care s-a ajuns este dovada de netăgăduit că viziunea a fost clară şi a existat deCItește mai departe