Bugetele locale prejudiciate de CEH

Neluarea în evidență de către Complexul Energetic Hunedoara  a unor terenuri sau exproprierea altora pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva au intrat în atenția auditorilor financiari. Inspectorii financiari de la Curtea de Conturi au descoperit mai multe nereguli.

“În urma verificării modului în care s-au desfășurat în anul 2013, operațiunile și procedurile de inventariere a elementelor de active reprezentând categoria de imobilizări corporare înregistrate în cont 2011 – terenuri, s-a constatat că comisiile de inventariere ce au desfășurat aceste proceduri în cadrul unităților din componența sucurale – Divizia Minieră Valea Jiului, nu au respectat unele din prevederile actelor normative ce reglementează această activitate. Astfel s-a constatat că o parte din subunitățile sucursalei – Divizia Minieră Valea Jiului, nu posedă documente de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le dețin șI le au înregistrate în evidențele ethnic-operative. În acest sens nominalizăm Emploatarea Minieră Lupeni, Exploatarea minieră Livezeni șI Preparația Cărbunelui Valea Jilui. S-a constatat că de asemenea EM Lonea, EM Vulcan  șI Preparația Cărbunelui VJ dețin terenuri neevaluate sau reevaluate, fiind astfel nerespectate prevederile legale în domeniu”, arată raportul Curții de Conturi.

O altă “afacere” cu terenuri – pagubă de aproape 10 milioane. O altă problemă identificată de raportorii financiari este cea legată de terenurile pe care se află construcțiile CEH. Aici valoarea prejudiciului a fost stabilită la suma de 9.607.072 lei, iar CEH plătește impozite mai mici administrațiilor locale.

“Suma valorilor terenurilor neevaluate șI neevidențiate în contabilitatea unității a determinat stabilirea eronată a datelor de bilanț raportate prin situațiile financiare, atât la nivelul Sucursalei Divizia Minieră VAlea Jiului cât șI la nivelul COmplexului Energetic Hunedoara, la sfârșitul anului financiar 2013 (…) Prin lipsa documentelor privind atestarea dreptului de proprietate pentru unele imobile de natura terenurilor aflate în posesia unor sucursale ale Complexului Energetic Hunedoara, patrimonial unității nu poate fi certificate în mod exact șI corect, iar evidența contabilă existentă în prezent nu reflectă realitatea. Prin neevaluarea sau nereevaluarea terenurilor în ultimii 3 ani, unitatea declară, calculează, evidențiază în contabilitate șI plătește către administrațiile locale, impozitul pe teren în cuantum mai mic decât cel datorat”, mai arată raportul.

Aceeași problemă cu terenurile se înregistrează și la SE Mintia, terenuri care au fost expropriate pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva.

“Din verificările efectuate a rezultat că Sucursala Electrocentrale Deva nu a înregistrat până la data prezentului control, în evidențele ethnic operative șI în contabilitate modificările de patrimoniu produse prin efectele de expropriere a unor suprafețe de teren din domeniul privat al acestei unitățI, în interesul public al lucrărilor pentru autostrada Lugoj-Deva. Exproprierea s-a făcut în baza prevederilor HGR nr. 844/2012 pentru modificarea șI completarea HGR nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică “Autostrada Lugoj – Deva”. Terenurile expropriate au fost nominalizate în anexa HCL nr. 844/2012 (…) La aceste poziții sunt nominalizate atât cele 4 suprafețe de teren trecute în proprietatea CNADNR SA, la categoria de folosință a terenurilor expropriate, suprafețele acestor terenuri, precum șI valoarea stabilită prin HGR nr. 255/2010. Cu toate că CNADNR a emis cele 4 hotărâri de stabilire a despăgubirilor cu data de 05.03.2013 (…) pe care le-a comunicat în scris Complexului Energetic, până la data prezentului control, AGA din cadrul unității nu a emis o hotărâre de acceptare a sumelor de bani stabilițI prin lege cu titlu de despăgubire șI nu a încasat suma deșI aceasta se află consemnate la dispoziția societății la CEC de la data de 05.08.2013 șI nu a demarat acțiune în instanță judecătorească prin care să îșI exprime nemulțumirea pentru cuantumul de despăgubiri stabilit prin HGR nr. 844/2012”, arată raportul Curții de Conturi.

 

Astfel, CEH nu și-a înregistrat în evidențele contabile o sumă de aproape 100.00 de lei.

 

“Valoarea totală estimată a abaterii este în sumă de 98.019,14 lei (…) șI reprezintă valoarea terenurilor expropriate în baza HGR nr. 844/2012 șI neînregistrate în evidența contabilă ca șI venituri”, arată raportul Curții de Conturi.

[slideshow_deploy id=’27126′]



« (Știre anterioară)