Cerşetorii dau buzna în Valea Jiului

Sute de cerşetori sunt aşteptaţi să ia cu asalt cimitirele din Valea Jiului. La Petroşani, poliţiştii locali au fost mobilizaţi pentru a preîntâmpina incidentele iar cerşetorii vor fi lăsaţi să primească de pomană în afara cimitirelor.

Încă de la primele ore ale dimineţii, la Petroşani sunt aşteptaţi să sosească sute de sărmani din zona Gorjului, dar şi din restul localităţilor Văii Jiului. Oamenii vin ca în fiecare an pentru pomana dată de localnici în ziua de 1 noiembrie. În Ardeal este un obicei ca în această zi numită şi Ziua Morţilor sau Luminaţia, să fie comemoraţi cei trecuţi în nefiinţă şi să se dea de pomană. Obiceiul catolic adoptat şi de ortodocşi este ţinut cu sfinţenie în toate localităţile hunedorene. Numai că, mulți s-au săturat să fie deranjaţi când încercă să se reculeagă la căpătâiul celor dragi şi au cerut municipalităţii Petroşani să facă ordine. „Este creştineşte să dai de pomană în această zi şi s-a luat decizia să li se permită să stea la poarta cimitirului. Oamenii s-au săturat să fie agasaţi din minut în minut, să audă înjurături şi cimitirul să fie plin de gunoaie în urma lor. Cei care vor să dea de pomană o pot face la intrarea în cimitir, iar oamenii au fost mulţumiţi de acest lucru”, spun polițiștii. Astfel, pe parcursul zilei vor fi mai multe echipe de poliţişti care vor asigura liniştea în zona cimitirelor.

[slideshow_deploy id=’13837′]