Primarul Iacob-Ridzi: ”Toată lumea are de pierdut pentru întârzierea reparației la acoprișul pieței!”

Primarul municipiului Petroșani este nemulțumit de întârzierile privind reparațiile la acoperișul spulberat de vijelia din septembrie, pentru că atât Administrația Piețelor, Primăria Petroșani, producătorii și cumpărătorii au de pierdut.

Tiberiu Iacob Ridzi spune că legislația privind achizițiile publice a permis câștigătorului licitației să demareze abia acum lucrările. ”Contractul este încheiat conform legii, cu condiții și termene clare așa cum permite legea și cu mențiunea că lucrarea trebuie făcută în regim de urgență. Nu este vina noastră că legile sunt așa cum sunt, nu este vina directorului SPADPP, că am văzut că s-a lansat această falsă idee. Dacă dădeam contractul prin încredințare directă, pentru că puteam face acest lucru perfect legal, altfel stăteau lucrurile și puteam grăbi constructorul să finalizeze lucrarea până acum. Banii rămâneau în Valea Jiului, se plăteau muncitori din Valea Jiului, din Petroșani. Problema este că dacă dădeam contractul prin încredințare directă apăreau voci care susțineau că cine știe ce interese avem și ne trezeam cu reclamații. Acesta este motivul pentru care am scos pe SEAP contractul, la licitație publică, să nu mai existe discuții și s-a ajuns în situația de față”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Câștigătorul licitației este o firmă din București, iar înainte de a se apuca de refacerea acoperișului halei din cadrul Pieței Centrale Petroșani a ridicat o serie de pretenții financiare peste cele cuprinse în contract, însă toate refuzate ferm de Primăria Petroșani. Constructorul trebuie să-și onoreze obligațiile contractuale fără nici un leu plus.

[slideshow_deploy id=’17636′]



(Următoarea știre) »