Comunicat de presă Asociația Niloran / Tinerii dâmboviţeni sunt interesaţi de participarea publică

În cadrul Proiectului “Tineri dâmboviţeni pentru comunitate”, finanţat nerambursabil de Consiliul Judeţean Dâmboviţa  şi implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmboviţa, au avut loc trei sesiuni de training, în trei licee din Municipiul Târgovişte.

Întâlnirile cu tinerii au relevat faptul că o mare parte dintre cei peste 150 de elevi cu care am discutat au fost interesaţi de tema participării publice. Am folosit la maximum metode ale educaţiei   non-formale în training-urile noastre, astfel că, tinerii au fost atraşi de stilul modern în care s-au desfăşurat, iar feedback-ul primit a fost pozitiv.

Liceenii târgovişteni au luat pentru prima dată contact cu tema, însă au înţeles cât de important este să devină cetăţeni activi ai comunităţii şi parteneri ai administraţiei judeţene, precum şi că, pentru a putea face toate acestea, este fundamental să se informeze cât mai bine.

Proiectul “Tineri dâmboviţeni pentru comunitate” este un proiect de educaţie civică pentru tinerii din judeţul Dâmboviţa, care a avut ca şi scop creşterea gradului de informare a tinerilor asupra vieţii comunităţii şi dezvoltarea unei atitudini civice şi de participare publică, fiind totodată şi startul demersului asociaţiei noastre de a deveni de anvergură naţională.

Președinte,

Nicu Tașcă