Minerii urmează a fi recalificați

Minerii de la Complexul Energetic Hunedoara care își vor pierde locurile de muncă vor fi recalificați. Societatea Energetică anunță că urmează a fi formați bucătari, instalatori, sau îngrijitori la domiciliu.

“În conformitate cu planul de închidere al EM Lonea șI EM Lupeni din cadrul CEH aprobat prin decizia Comisiei Europene nr. 7719/2016 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive șI având în vedere bugetul de venituri șI cheltuieli al S. CEH SA aprobat prin HG 622/2017 pentru anul 2017, în vederea atenuării consecințelor ce vor avea loc din punct de vedere social în urma închiderii acestor perimetre miniere și pentru a veni în sprijinul salariaților care vor fi nevoiți să își găsească un nou loc de muncă, au fost prevăzute cheltuieli pentru reconversia profesională a lucrătorilor, în vederea integrării acestora pe piața muncii, în afara industriei cărbunelui. În urma dobândirii sau dezvoltării competențelor profesionale (…) acești angajați vor avea posibilitatea de a se recalifica în alt domeniu de activitate în vederea găsirii unui loc de muncă”, arată anunțul postat pe site-ul CEH.

Astfel, pentru confecționer asamblator articole textile se vor forma 5 persoane, mașinist la mașini pentru terasament – 9 persoane, lucrător în comerț – 4 persoane, bucătar – 38 persoane, ospătar, lucrător în unități de alimentație publică – 4 persoane, instalator încălzire centrală și gaze – 60 persoane, cameristă – 13 persoane, mecanic auto – 48 persoane, pavator – 1 persoană, instalator apă canal – 3 persoane, îngrijitor la domiciliu – 13 persoane, tâmplar-dughler – 15 persoane. Banii pentru reconversia profesională a minerilor disponibilizați sunt asigurați din bugetul CEH și costă 244.784 lei, fără TVA.

[slideshow_deploy id=’17636′]



(Următoarea știre) »