Pierdere de peste 1,5 milioane de euro la bugetul Primăriei Petroșani

Modificările aduse Codului Fiscal pot avea repercursiuni extrem de grave asupra primăriilor din țară. La Petroșani, autoritățile locale au făcut niște calcule, iar pierderea rezultată de pe urma reducerii impozitului de la 16, la 10% înseamnă o scădere a bugetului local cu 5 milioane de lei.

„Prin intrarea în vigoare a acestei modificări fiscale ni se taie 6 milioane de lei. În aceste condiții vom fi în imposibilitatea de a mai face o investiție nouă, dar suntem și în imposibilitatea de a mai finanța și a continua lucrările de investiții în derulare, și mă refer la Spital, la muzeu, la Grădinița IG Duca, la anveloparea blocurilor, la cele două proiecte pe PNDL. Nu mai vorbesc de confinanțarea la alte proiecte europene. În acest moment suntem în imposibilitatea de a mai face vreo investiție”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Pentru a compensa o parte din pierderi se are în vedere creșterea taxelor și impozitelor locale.“Am discutat să vedem ce putem face pentru a preveni situațiile care ar putea să apară anul viitor. Există două modalități de a lua niște măsuri care să acopere această pierdere de bani, este vorba de reducerea cheltuielilor pe care le avem, atât cheltuieli materiale, cât și cheltuieli salariale și creșterea taxelor și impozitelor locale, creșterea va fi una destul de mică, între 5-7%, dar nu pe toate categoriile de impozite locale. Lucrăm la tot felul de simulări, astfel încât impactul asupra populației să fie cât mai mic”, a mai spus sursa citată.

Revoluția fiscală poate trimite primăriile direct în faliment.



(Următoarea știre) »