Duritatea apei – Se datorează sărurilor de calciu și de magneziu aflate în soluție. Aceste săruri pot fi sub forma de carbonați, de cloruri, de sulfați, de azotați, de fosfați sau de silicați. Un grad de duritate este echivalent cu 10 mg de CaO, sau 1,142 mg de MgO conținute într-un litru de apă. Duritatea temporară este determinată de carbonați, care prin firbere precipită. Duritatea permanentă este determinată de celelalte săruri de calciu și de magneziu (sulfați, cloruri, etc.) și nu precipită prin fierbere. Duritatea totală este suma durităților temporară și permanentă.

Clorul – Se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai frecvent, de natură minerală. Prezența în cantități mari a clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat, amar). Clorurile pot fi și de natură organică.

Substanțele organice – Provin din resturi de plante și animale. Ele pot fi oxidate complet și se exprimă în miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.

Caracteristici bacteriologice – Sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de vedere al igienei apei, bacteriile se pot împărți în următoarele categorii importante:

– Bacterii banale, fără influență asupra organismului.
– Bacili coli, care în proporție mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare.
– Bacterii saprofite, care dau indicații asupra contaminării cu dejecții animale.
– Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea organismului.