Val de accidente între Petroşani şi Hațeg

Nu mai puțin de cinci accidente rutiere, patru dintre ele în decurs de câteva ore, au avut loc pe DN 66, între Petroșani și Hațeg în weekend-ul trecut.

În două cazuri, șoferii au avut mare noroc că au scăpat nevătămați după ce mașinile pe care le conduceau au ieșit de pe șosea răsturnându-se într-o râpă ori pe câmp. Alți șoferi s-au izbit de parapeții de protecție de pe serpentinele de la Peștera Bolii după ce au ignorat limita de viteză impusă în zona respectivă. Potrivit polițiștilor, accidentele s-au produs din cauza faptului că șoferii nu au adaptat viteza la condițiile de drum, mașinile au intrat în derapaj și n-au mai putut fi controlate.  Numărul foarte mare de accidente rutiere care au avut loc doar în ultima perioadă în zona Băniţa-Petroşani, au atras atenţia poliţiştilor rutieri care se tem ca zona amintită să nu ajungă la fel de sumbră ca şi cele de pe DN7.

Astfel au fost sporite acţiunile cu autospecialele radar pe segmentul de drum Hațeg-Petroşani, însă nu este suficient. „Mulţi şoferi, în special cei care erau obişnuiţi cu drumul îngust între Băniţa şi Petroşani, acum când au şi patru benzi, cred că pot rula în viteză fără să-i mai intereseze ceva. De cele mai multe ori se înşeală şi ajung să provoace accidente tragice”, mai spun polițiștii. Exemplu este și tragedia de la Bănița, de acum două săptămâni, când cinci tineri au fost grav răniți iar un altul a murit. Șoferul vinovat de producerea accidentului era băut și circula cu viteză foarte mare, iar într-o curbă periculoasă a derapat și a ajuns pe contrasens unde s-a izbit de un alt autoturism.

[slideshow_deploy id=’36590′]