Planul de reducere a cheltuielilor inutile a dat roade

Planul operatorului de apă și canal prin care se urmărește stoparea risipei a dat rezultate, iar economiile sunt substanțiale. După ce toate autovehiculele au fost dotate cu aparate GPS, Apa Serv Valea Jiului și-a făcut propria stație de carburanți și-i cumpără la prețuri mai scăzute decât cele de pe piață.

Operatorul de apă și canal din Valea Jiului și-a achiziționat rezervoare în care să înmagazineze carburanții necesari parcului auto, iar achiziția motorinei și benzinei se face prin licitație pe Bursa de Mărfuri. Economia rezultată astfel este substanțială în condițiile în care litrul de motorină are un preț mai mic și cu 80 de bani față de cel vândut la pompele benzinăriilor.  ”Încă de la venirea mea la Apa Serv Valea Jiului am luat o serie de măsuri prin care să nu mai fie risipă, să fie o cheltuire eficientă a banului public. În prima etapă am montat pe fiecare mașină din parcul auto sistem de monitorizare, să știm unde se află autospecialele, câți kilometri au parcurs etc. În plus nici un angajat nu mai putea merge la cumpărături cu maşina instituţiei, cum se întâmpla odinioară. Economiile s-au văzut imediat și am continuat cu planul nostru. Ne-am achiziționat propriile rezervoare în care stocăm carburanții. Fiecare mașină mergea la benzinărie să alimenteze, făcea un drum până acolo și înapoi la societate, toate acestea însemnând costuri și timp pierdut. Acum se face alimentarea la noi, însă cel mai important este că putem să ne achiziționăm cantitățile necesare de carburanți la prețuri mai mici. Cumpărăm direct de pe bursă și ca un exemplu, astăzi plătim și cu 80 de bani mai puțin pe litru de motorină față de benzinărie. Toate aceste economii ne ajută să menținem prețul apei la nivelul actual dar și să putem funcționa la parametri normali”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Ca un exemplu, înainte de se face monitorizarea prin GPS a parcului auto, Apa Serv Valea Jiului avea cheltuieli lunare de peste 70 de mii de lei doar cu carburanții.

[slideshow_deploy id=’24093′]

 



« (Știre anterioară)