DGRFP invită contribuabilii să utilizeze Spațiul Privat Virtual (SPV) care furnizează informații fiscale 24/24 de ore

„Înrolarea în Spațiul Privat Virtual aduce o serie de avantaje pentru persoanele fizice, juridice și alte entități fără personalitate juridică care se înrolează. De ce? Pentru că, prin accesarea SPV contribuabilii pot economisi timp, evită aglomerația si disconfortul generat de statul la coadă la ghișee, pot să se informeze asupra obligațiilor fiscale pe care le au neplătite, pot descărca decizii de impunere, pot verifica cum le declară angajatorul contribuțiile de asigurări sociale, pot solicitao adeverință de venit, un certificat de atestare fiscalăși multe altele. Mai mult, este gratuit si disponibil 24/24. Faptul că solicitarea vine online se reduce și timpul procesării ei, motiv pentru care îndemnăm toți contribuabilii să se înroleze în SPV” a declarat domnul Ioan Dragomir, director general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.

Înregistrarea se face prin accesarea serviciului “Spațiul privat virtual” de pe pagina principală a site-ului ANAF: www.anaf.ro, la secțiunea “Servicii online – Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice și juridice spațiul privat virtual”.

Cu această ocazie, aducem în atenția contribuabililor care nu s-au înrolat în SPV faptul că au acces la o serie de informații, printre care amintim:

  • la “Situația obligațiilor de plată la data de…” – date ce sunt disponibile în SPV după data de 10 a lunii curente pentru luna anterioară;
  • Declarații fiscale întocmite de persoana fizică, persoana juridică, sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii;
  • Cereri adresate de persoana fizică, persoana juridică, sau altă entitate fără personalitate juridică Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscala pentru obținerea unor informații sau documente în legătură cu situația fiscală personală, cum ar fi:
  • Cerere de informații despre contribuțiile de asigurări sociale declarate de angajatori;
  • Cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală;
  • Cerere de eliberare a cazierului fiscal;
  • Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit;
  • Solicitarea unei opinii privind aplicarea legislației fiscale;
  • Cereri de audiență, sesizări, petiții, reclamații, solicitări privind informațiile publice și altele asemenea.
  • Acte administrative fiscale, acte de executare și alte acte emise de Ministerul Finanțelor Publice/ AgențiaNațională de Administrare Fiscala în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somații și altele asemenea;
  • Documente sau acte emise de Ministerul Finanțelor Publice/ AgențiaNațională de Administrare Fiscala la cererea persoanei fizice, persoanei juridice, sau altei entitățifără personalitate juridică, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit și altele asemenea;
  • Registrul documentelor electronice comunicate în ultimii doi ani;
  • Informații referitoare la istoricul acțiunilor;
  • Informații cu privire la obligațiile de plată ale persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entitățifără personalitate juridică;
  • Informații cu privire la livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, conform datelor preluate din declarațiile informative 394;
  • Informații relevante rezultate ca urmare a analizei de risc, în vederea înștiințării contribuabililor în scopul conformării voluntare;

Accesul persoanelor fizice la Spațiul Privat Virtual se face direct sau prin împuternicit, iar pentru persoanele juridice sau entitățifără personalitate juridicăse face prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit.

Pentru contribuabilii interesați site-ul ANAF oferă informații complete privind accesarea Spațiului Privat Virtual.

[slideshow_deploy id=’13837′]