Zeci de şoferi au căzut în „capcana” polițiştilor

În doar cinci ore au fost prinși 30 de șoferi care au depășit limita legală de viteză. Acțiunea a fost organizată pe DN 7, în minivacanță, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, iar aparatele de măsurare a vitezei au fost instalate în cascadă.
Polițiștii din cele două județe au urmărit reducerea numărului de accidente provocate de viteza excesivă iar acțiunea lor a avut rezultatul scontat.
„La data de 29 noiembrie a.c., în interval orar 08.00-13.00 pe Drumul Național 7, kilometrul 343 — limită cu județul Hunedoara, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba — Biroului Drumuri Naționale și Europene, în colaborare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au desfășurat o acțiune comună, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, în mod deosebit al conducătorilor de autovehicule care nu respectă limita legală de viteză, fiind folosite aparatele radar în sistem cascadă. În cele 5 ore de acțiune au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.320 lei, din care 27 pentru viteză peste limita legală”, se arată într-un comunicat al polițiștilor.
Recordul de viteză a fost stabilit de un tânăr, de 24 de ani, care conducea un autoturism cu viteza de 161 kilometri/oră, pe un sector de drum cu viteza limitată la 70 de kilometri/oră. Acesta s-a ales cu o amendă în valoare de 2.175 lei, dar și cu permisul suspendat timp de trei luni.
[slideshow_deploy id=’17636′]